Ascultă Radio România Brașov FM Live

Peste 5000 de seniori cu venituri mici vor primi acasă "Darul din suflet", pentru Paște

Peste 5000 de seniori din municipiu, cu venituri reduse, vor primi, până la sfârșitul acestei săptămâni, pachete cu produse, în cadrul programului "Dar din suflet pentru seniori".

Peste 5000 de seniori cu venituri mici vor primi acasă "Darul din suflet", pentru Paște

09 Aprilie 2020, 16:41

Peste 5000 de seniori din municipiu, cu venituri reduse, vor primi, până la sfârșitul acestei săptămâni, pachete cu produse, în cadrul programului „Dar din suflet pentru seniori”.

Vorbim despre programul derulat de municipalitate, prin Direcția de Asistență Socială și care, în acest an, se transformă în pachete. Astfel, nu vor mai fi date tichete valorice, dat fiind că seniorii au puțin timp la dispoziție pentru a-și cumpăra cele necesare și apoi mai sunt și unele produse care se găsesc greu.

Pachetul de la Primărie cuprinde alimente de primă necesitate și va fi adus de voluntari și angajați ai DAS.

Atenție, însă! Acestea se vor da pe semnătură, pe un proces verbal, și mai trebuie să știți că voluntarii se vor legitima în mod obligatoriu și nu vor intra în case.

Cei 5080 de beneficiari ai acestui program sunt pensionari cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, cu vârsta de minim 63 ani femeile și minim 65 ani bărbații, care împlinesc această vârstă până în data de 31 decembrie și a căror pensie este de până la 1000 lei inclusiv.

Gala Catharsis 30, eveniment de suflet, la Teatrul Sică Alexandrescu
Ştiri din Brașov 17 Aprilie 2026, 17:46

Gala Catharsis 30, eveniment de suflet, la Teatrul Sică Alexandrescu

Teatrul Sică Alexandrescu a găzduit joi seara Gala Catharsis 30, eveniment care a marcat trei decenii de servicii sociale...

Gala Catharsis 30, eveniment de suflet, la Teatrul Sică Alexandrescu
Posibilă înfrățire între Brașov și Cracovia | VIDEO
Ştiri din Brașov 17 Aprilie 2026, 15:32

Posibilă înfrățire între Brașov și Cracovia | VIDEO

Primarul George Scripcaru și viceprimarii Dan Ghiță și Lucian Patrașcu au primit astăzi vizita unei delegații poloneze din...

Posibilă înfrățire între Brașov și Cracovia | VIDEO
Bărbat arestat preventiv pentru violență în familie, la Făgăraș
Ştiri din Brașov 17 Aprilie 2026, 15:29

Bărbat arestat preventiv pentru violență în familie, la Făgăraș

Polițiștii din Făgăraș desfășoară cercetări într-un dosar penal ce vizează o infracțiune de violență în...

Bărbat arestat preventiv pentru violență în familie, la Făgăraș
Persoană reținută pentru incendieri intenționate în municipiul Brașov | VIDEO
Ştiri din Brașov 17 Aprilie 2026, 15:18

Persoană reținută pentru incendieri intenționate în municipiul Brașov | VIDEO

Polițiștii din Brașov au intervenit în noaptea de 15 aprilie, după ce, imediat după ora 00:00, au fost semnalate prin...

Persoană reținută pentru incendieri intenționate în municipiul Brașov | VIDEO
Daria Cojocaru, reprezentanta României la Chișinău
Ştiri din Brașov 17 Aprilie 2026, 15:07

Daria Cojocaru, reprezentanta României la Chișinău

Daria Elena Cojocaru, câștigătoarea trofeului „Cristian pământ cu flori”, va reprezenta România...

Daria Cojocaru, reprezentanta României la Chișinău
Reparații la Cimitirul Șprenghi | VIDEO
Ştiri din Brașov 17 Aprilie 2026, 14:59

Reparații la Cimitirul Șprenghi | VIDEO

Primăria Brașov a anunțat începerea lucrărilor și la Cimitirul Eroilor, situat lângă cel civil, asta după ce, anul trecut,...

Reparații la Cimitirul Șprenghi | VIDEO
ISU, recomandări pentru Zilele Brașovului
Ştiri din Brașov 17 Aprilie 2026, 14:55

ISU, recomandări pentru Zilele Brașovului

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov a dispus măsuri specifice de...

ISU, recomandări pentru Zilele Brașovului
Seră smart și tur interactiv cu QR, la expoziția Made for Europe
Ştiri din Brașov 17 Aprilie 2026, 14:16

Seră smart și tur interactiv cu QR, la expoziția Made for Europe

Elevii din județ și-au prezentat proiectele inovatoare în expoziția Made for Europe.

Seră smart și tur interactiv cu QR, la expoziția Made for Europe

Ştiri din Muzică

Oasis şi Phil Collins, printre artiştii care vor fi incluşi în Rock & Roll Hall of Fame

Madonna va lansa albumul „Confessions on a Dance Floor: Part II”, în iulie

Taylor Swift a primit cele mai multe nominalizări la American Music Awards

Sharrie Williams, concerte speciale la Brașov Jazz & Blues Festival