Ascultă Radio România Brașov FM Live

Spitalul Astra trece în domeniul județului

Municipalitatea vrea să facă același lucru și cu Spitalul Tractorul.

FOTO: Primăria Brașov

Articol de Adina Chirvasă, 28 Aprilie 2025, 15:56

Spitalul Astra va putea fi, până la urmă, reabilitat.

După o oră de discuții și negocieri, aleșii locali au reușit să aprobe trecerea spitalului din domeniul municipiului Brașov la Consiliul Județean. Proiectul a trecut în unanimitate, dar într-o formă refăcută. Mai exact, cu obligația păstrării destinației și a demarării investiției în maxim 36 de luni.

La ședință au fost prezenți și cei din conducerea Spitalului Astra, pentru a le explica aleșilor locali ai USR, care au refuzat inițial proiectul, de ce este nevoie de proprietatea asupra clădirii.

Managerul unității sanitare cu paturi, Emil Mailat:

"Este o clădire veche de peste 50 de ani, în care cel puțin în ultimii 10 ani nu s-au mai realizat reparații capitale. Din păcate, starea de degradare a avansat. Avem saloane blocate din cauza infiltrațiilor care nu pot fi folosite, mai ales pe secția de interne, unde avem o presiune constantă pentru pacienți. Vrem să ajungem la obținerea autorizației pentru securitate la incendiu, care iar nu se poate fără niște modificări majore ale acestei clădiri. Ne desfășurăm activitatea, dar condițiile nu sunt ok, iar pacienții simt. Noi lucrăm la acest proiect de mai bine de doi ani de zile, avem partea de documentație tehnică pregătită. Cu prima opțiune de finanțare, pe care o găsim fiabilă și la care vom primi contract de finanță, noi vom da drumul la acele lucrări. Avem sprijinul Consiliului Județean, avem echipa care face și experiența necesară, noi acum îi dăm drumul la treabă. Să găsim măsurile de finanțarea din cele 4 care sunt propuse către Ministerul Dezvoltării și al Fondurilor Europene".

Proiectul a mai fost în discuție într-o ședință extraordinară, dar nu a întrunit două treimi din voturi – necesare, dat fiind că este vorba de situație patrimonială. Pe de altă parte, edilul municipiului, George Scripcaru, a anunțat că același lucru s-ar putea întâmpla și cu Spitalul Tractorul. Și el în proprietatea municipiului, dar pavilion al Spitalului Județean.

"Important e că am găsit o soluție și că le-am propus colegilor de la USR această variantă, să fim de acord cu ea și mi-am însușit punctul lor de vedere, în așa fel încât să fim siguri că acest lucru nu blochează proiectul, ci dă o posibilitate de a identifica finanțare pentru modernizarea acestui Spital Astra. Din punctul meu de vedere, avem nevoie de aceleași proceduri și același parcurs ar trebui să-l aibă și Spitalul Tractorul, pentru că este o secție a Spitalului Județean. Vedem cum arată acolo lucrurile și trebuie să facem investiții", a precizat primarul George Scripcaru.

Reamintim că Spitalul Astra este pavilion al Spitalului Clinic Județean de Urgență, dar proprietatea era a municipiului.

Însă, Consiliul Județean este cel care gestionează sănătatea la nivel județean, așa cum a hotărât Guvernul în 2010, iar reabilitări nu pot fi făcute pe clădiri care nu sunt în proprietatea celui care face investiția.

Direcția Fiscală Brașov anunță modernizarea serviciilor online
Ştiri din Brașov 04 Noiembrie 2026, 16:24

Direcția Fiscală Brașov anunță modernizarea serviciilor online

Platforma de taxe și impozite va fi indisponibilă în perioada 6–9 noiembrie.

Direcția Fiscală Brașov anunță modernizarea serviciilor online
Aproape 70 de șefi de promoție au ales Universitatea Transilvania
Ştiri din Brașov 04 Noiembrie 2026, 16:11

Aproape 70 de șefi de promoție au ales Universitatea Transilvania

Astăzi, aceștia au primit recompensele din programul inițiat de instituția de învățământ superior cu mai bine de...

Aproape 70 de șefi de promoție au ales Universitatea Transilvania
Reprezentanții Salvamont Brașov au fost prezenți la Forumul European al Protecției Civile de la Bruxelles
Ştiri din Brașov 04 Noiembrie 2026, 15:50

Reprezentanții Salvamont Brașov au fost prezenți la Forumul European al Protecției Civile de la Bruxelles

În aceste zile, Salvamont România participă la cea de-a IX-a ediție a evenimentului care marchează 25 de ani de...

Reprezentanții Salvamont Brașov au fost prezenți la Forumul European al Protecției Civile de la Bruxelles
Regulament nou pentru parcările de reședință. Brașovenii sunt chemați să-și actualizeze datele
Ştiri din Brașov 04 Noiembrie 2026, 15:36

Regulament nou pentru parcările de reședință. Brașovenii sunt chemați să-și actualizeze datele

Brașovenii care dețin un loc de parcare de reședință sunt așteptați să trimită documentele doveditoare către Primărie,...

Regulament nou pentru parcările de reședință. Brașovenii sunt chemați să-și actualizeze datele
Trafic de cocaină în Brașov: un kilogram de droguri ascuns în tablouri și table de șah | VIDEO
Ştiri din Brașov 04 Noiembrie 2026, 15:28

Trafic de cocaină în Brașov: un kilogram de droguri ascuns în tablouri și table de șah | VIDEO

Peste un kilogram de cocaină și comprimate ecstasy, descoperite în Brașov. Drogurile erau ascunse în tablouri și table de...

Trafic de cocaină în Brașov: un kilogram de droguri ascuns în tablouri și table de șah | VIDEO
4 percheziții domiciliare în Brașov: polițiștii au descoperit arme deținute ilegal | VIDEO
Ştiri din Brașov 04 Noiembrie 2026, 15:15

4 percheziții domiciliare în Brașov: polițiștii au descoperit arme deținute ilegal | VIDEO

Percheziții în Brașov, Codlea și Cristian: 4 arme de foc și peste 2.400 de proiectile, ridicate de polițiști.

4 percheziții domiciliare în Brașov: polițiștii au descoperit arme deținute ilegal | VIDEO
Dialogul Terapiilor
Ştiri din Brașov 04 Noiembrie 2026, 13:47

Dialogul Terapiilor

De joi până sâmbătă, Brașovul va găzdui a cincea ediție a evenimentului Dialogul Terapiilor, dedicat copiilor cu nevoi speciale.

Dialogul Terapiilor
Percheziții la un dezvoltator imobiliar
Ştiri din Brașov 04 Noiembrie 2026, 13:42

Percheziții la un dezvoltator imobiliar

Polițiștii brașoveni au descins la 9 adrese în această dimineață.

Percheziții la un dezvoltator imobiliar

Ştiri din Muzică

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026
U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial
„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București
Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa