Studenții Academiei Forțelor Aeriene Henri Coandă au depus jurământul
Astăzi, în Piața Sfatului, a avut loc ceremonia organizată cu ocazia depunerii Jurământului Militar de către studenții anului I din Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”.
Articol de Nucu Jalea, 23 Octombrie 2026, 13:39
La festivitate au participat reprezentanți ai Statului Major al Apărării, Statului Major al Forțelor Aeriene și ai instituțiilor beneficiare din Sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională personalităţi ale administraţiei publice locale, rectori şi profesori de la universităţile din Braşov, reprezentanți ai asociaţiilor veteranilor de război şi cadrelor militare în rezervă şi în retragere, precum și părinți, rude și prieteni ai studenților.
Comandantul Academiei Forțelor Aeriene, Generalul de flotilă aeriană Marius Şerbeszki: „Un ofițer nu este definit doar de ceea ce știe, ci și de felul în care folosește ceea ce știe. Tehnologia se schimbă, tacticile se schimbă, mediul de securitate se schimbă. Caracterul rămâne însă fundamentul profesiei militare. De aceea, în anii pe care îi veți petrece în Academia Forțelor vă vom cere să fiți disciplinați, curajoși, curioși, exigenți cu voi înșivă și pregătiți să învățați permanent”.
În cadrul ceremoniei a luat cuvântul și studentul care a avut cea mai mare medie la admitere, Claudiu Bogdan Stanciu: „Din prima clipă în care ne-am alăturat aceste instituții, indiferent dacă îmbrăcăm uniforma pentru prima dată sau dacă ne continuăm drumul început în colegiile militare, am simțit că am pășit într-o nouă etapă a vieții noastre. O etapă în care valoarea unui om se măsără prin caracter, prin demnitate și prin capacitatea de a pune binele celorlalți mai presus de propriul confort. Astăzi, în fața drapelului de luptă, am rostit cuvintele care transformă această etapă într-un angajament definitiv față de țară”.
Citește și: Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, plin cu pacienți bolnavi de hepatită













