Ultimele reprezentații din stagiunea de vară a Teatrului Sică Alexandrescu
Ultimele reprezentații din stagiunea de vară a Teatrului Sică Alexandrescu, la final de săptămână. Brașovenii sunt așteptați de actorii instituției cu câte două opțiuni, atât vineri, cât și sâmbătă seara.
Articol de Adina Chirvasă, 25 August 2026, 12:47
Publicul brașovean este așteptat cu câte două reprezentații în aer liber, atât în 28, cât și în 29 august.
Astfel, de la ora 20.00, la Bastionul Țesătorilor va fi prezentat spectacolul „Dosarul Brâncoveanu”, cu Mihai Giurițan.
Apoi, de la ora 22.00, în parcul de lângă Teatru, brașovenii sunt așteptați cu un nou recital din conceptul „Poezia de la mizeul nopții”. Aici, actorii Teatrului „Sică Alexandrescu” vor citi, sub cerul înstelat, versuri ale marilor scriitori ai lumii.
Pentru Bastionul Țesătorilor, accesul va fi cu bilet, care costă 60 de lei, respectiv 30 de lei cu reducere. Pentru recitalul de poezie, accesul este liber. În cazul în care va ploua, recitalul va avea loc în Foaierul Teatrului.
Citește și: Patru săli de noroc din oraș rămân fără autorizație













