Ascultă Radio România Brașov FM Live

Peste 40 de milioane de oameni prezenți la funeraliile fostului lider suprem al Iranului

Peste 40 de milioane de oameni prezenți la funeraliile fostului lider suprem al Iranului
FOTO: Reuters

Articol de Răzvan Ţirea, 10 Iulie 2026, 14:17

Între 41 şi 43 de milioane de oameni au participat la funeraliile fostului lider suprem al Iranului, Ali Khamenei, potrivit estimărilor presei, în cadrul unor ceremonii care au durat şapte zile, s-au desfăşurat în cinci oraşe din Iran şi Irak şi au culminat vineri în zori cu înmormântarea sa în oraşul sfânt Mashhad (nord-estul Iranului), informează EFE.

Agenţia de presă Fars, care are legături cu Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice, a estimat 'că numărul total de participanţi a fost între aproximativ 41 şi 43 de milioane', ajungând la această cifră folosind ceea ce a numit date din 'surse oficiale'.

Aceste surse sunt statisticile transportului public, numărul de telefoane active din Moscheea Mosala din Teheran, unde sicriul a fost depus timp de două zile, şi de-a lungul traseului procesiunii funerare din capitală, şi volumul mulţimii de la procesiunea din capitala iraniană la care se adaugă cele din Qom şi Mashhad, printre altele.

În Irakul vecin, se estimează că peste 10 milioane de oameni au participat miercuri la cortegiul funerar al lui Khamenei în provinciile Najaf şi Karbala, potrivit unui comunicat al biroului prim-ministrului irakian, Ali al Zaidi, care a descris aceste cifre drept 'statistici preliminare'.

Autorităţile iraniene nu au oferit date oficiale cu privire la participarea populaţiei la funeralii, dar pe parcursul diferitelor zile o mare de oameni s-a adunat pentru a-şi lua rămas bun de la ayatollah.

Khamenei a fost ucis în prima zi a războiului declanşat de Statele Unite şi Israel împotriva Iranului, pe 28 februarie, după ce a condus ţara mai bine de 36 de ani cu o mână de fier.

Cortegiile funerare au inclus, pe lângă sicriul lui Khamenei, şi sicriele a patru rude ucise alături de el, între care nepoata lui în vârstă de 14 luni şi soţia fiului şi succesorului său, Mojtaba, care nu şi-a făcut apariţia la funeralii.

De altfel, Mojtaba Khamenei, cea mai înaltă autoritate politică şi religioasă a Republicii Islamice, nu a fost văzut în public sau în vreo înregistrare video de la numirea sa pe 8 martie.

Incident cu un model AI
Știri internaționale 10 Octombrie 2026, 09:23

Incident cu un model AI

Un pont fals despre o crimă a fost trimis de un model AI de la Anthropic pe site-ul Poliției din Philadelphia

Incident cu un model AI
Furtună neobişnuită în zona portuară Marsala din insula italiană Sicilia
Știri internaționale 09 Octombrie 2026, 20:30

Furtună neobişnuită în zona portuară Marsala din insula italiană Sicilia

11 persoane, printre care şase copii, sunt internaţi în spital, cu răni uşoare.

Furtună neobişnuită în zona portuară Marsala din insula italiană Sicilia
Record de mașini chinezești la Salonul Auto de la Paris
Știri internaționale 09 Octombrie 2026, 10:41

Record de mașini chinezești la Salonul Auto de la Paris

Un număr record de 20 de mărci auto chinezești vor fi prezente săptămâna viitoare la Salonul Auto de la Paris.

Record de mașini chinezești la Salonul Auto de la Paris
Elon Musk a fost decorat de Donald Trump cu Medalia națională pentru știință
Știri internaționale 09 Octombrie 2026, 09:52

Elon Musk a fost decorat de Donald Trump cu Medalia națională pentru știință

Donald Trump l-a decorat pe Elon Musk cu Medalia națională pentru știință, alături de alți inovatori în tehnologie, în cadrul...

Elon Musk a fost decorat de Donald Trump cu Medalia națională pentru știință
Comisia Europeană anchetează platforma TikTok
Știri internaționale 09 Octombrie 2026, 09:14

Comisia Europeană anchetează platforma TikTok

Ancheta a început cu cazul alegerilor din 2024 din România.

Comisia Europeană anchetează platforma TikTok
Noi proteste ale elevilor sunt aşteptate în Franţa
Știri internaționale 08 Octombrie 2026, 08:32

Noi proteste ale elevilor sunt aşteptate în Franţa

Noi proteste ale elevilor francezi şi ale susţinătorilor acestora sunt aşteptate astăzi în Franţa, unde reprezentanţii...

Noi proteste ale elevilor sunt aşteptate în Franţa
Tinerii din Franţa anunţă o nouă zi de protest naţional
Știri internaționale 07 Octombrie 2026, 08:50

Tinerii din Franţa anunţă o nouă zi de protest naţional

Tinerii din Franţa anunţă pentru astăzi o nouă zi de protest naţional, nemulţumiţi de răspunsurile de până acum ale...

Tinerii din Franţa anunţă o nouă zi de protest naţional
Viitorul buget al Uniunii Europene, analizat la Strasbourg
Știri internaționale 06 Octombrie 2026, 20:41

Viitorul buget al Uniunii Europene, analizat la Strasbourg

La Strasbourg, eurodeputații au discutat marți despre viitorul buget al Uniunii Europene cu șefa Comisiei, Ursula von der...

Viitorul buget al Uniunii Europene, analizat la Strasbourg

Ştiri din Muzică

Trupa The Mono Jacks se destramă

Trupa The Mono Jacks se destramă

Trupa The Mono Jacks se destramă
U2 a lansat „Silencio”, al doilea single de pe albumul „Carnaval De Luz”

U2 a lansat „Silencio”, al doilea single de pe albumul „Carnaval De Luz”

U2 a lansat „Silencio”, al doilea single de pe albumul „Carnaval De Luz”
1 octombrie - Ziua internațională a muzicii

1 octombrie - Ziua internațională a muzicii

1 octombrie - Ziua internațională a muzicii
Celine Dion, apariție surpriză la deschiderea Săptămânii Modei de la Paris

Celine Dion, apariție surpriză la deschiderea Săptămânii Modei de la Paris

Celine Dion, apariție surpriză la deschiderea Săptămânii Modei de la Paris