Ascultă Radio România Brașov FM Live

SUA lansează lovituri asupra Iranului după atacuri împotriva unor petroliere în Strâmtoarea Ormuz

Presa de stat iraniană a relatat că loviturile au vizat insula Qeshm, Bandar Abbas și Sirik, unde mai multe persoane au fost rănite de schije.

SUA lansează lovituri asupra Iranului după atacuri împotriva unor petroliere în Strâmtoarea Ormuz
Foto: Reuters / Hamad I Mohammed

Articol de Marian Stoica, 08 Iulie 2026, 09:48

SUA au lansat lovituri „puternice” asupra Iranului, ca răspuns la atacurile asupra a trei petroliere în Strâmtoarea Ormuz, scrie Radio România.

Marți seară, Comandamentul Central al SUA (Centcom) a anunțat că a lovit peste 80 de ținte, inclusiv mai mult de 60 de ambarcațiuni mici ale Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), aflate în strâmtoare.

Viceministrul iranian de externe a calificat atacurile americane drept o încălcare a memorandumului semnat luna trecută și a avertizat că Teheranul va lua „măsuri decisive”.

Presa de stat iraniană a relatat că loviturile au vizat insula Qeshm, Bandar Abbas și Sirik, unde mai multe persoane au fost rănite de schije. Iranul nu și-a asumat direct responsabilitatea pentru atacurile asupra celor trei petroliere care au determinat SUA să lanseze lovituri.

Centcom a precizat că, pe lângă cele 60 de ambarcațiuni mici, au fost lovite rampe iraniene de lansare a rachetelor și centre de comandă. Comandamentul nu a indicat locațiile țintelor, notează BBC.

SUA avertizaseră că vor exista consecințe după ceea ce au numit atacuri „complet inacceptabile” asupra celor trei petroliere.

Centcom a transmis că loviturile americane au avut scopul „de a impune costuri grele pentru vizarea și atacarea navelor comerciale, operate de persoane nevinovate, într-o cale navigabilă internațională”.

Înaintea loviturilor, Trezoreria SUA a revocat o derogare care ridicase temporar sancțiunile petroliere împotriva Iranului și care făcea parte din memorandumul de înțelegere semnat luna trecută de Washington și Teheran.

Ministerul iranian de Externe a calificat această decizie drept o încălcare a memorandumului și a afirmat că ea demonstrează „rea-credința, inconsecvența și lipsa de fiabilitate” a guvernului american.

Ministerul a adăugat că Teheranul „va lua orice măsuri pe care le consideră necesare pentru a-și proteja interesele naționale și securitatea națională”.

Qatarul și Arabia Saudită au condamnat, de asemenea, atacurile, fiecare afirmând că un petrolier aparținând țării sale a fost lovit în timp ce tranzita strâmtoarea sau se afla în apropierea acesteia, acuzând Iranul pentru escaladarea situației.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Al Ansari, a declarat că Iranul este considerat „pe deplin responsabil” pentru un aparent atac țintit asupra unei nave numite Al-Rekayyat, în timp ce aceasta tranzita zona din apropierea strâmtorii.

Separat, într-o postare pe rețelele sociale, Ministerul de Externe al Arabiei Saudite a afirmat că Iranul a vizat petrolierul saudit Wadyan în timp ce traversa strâmtoarea.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, a descris acuzațiile Qatarului drept „contrare principiului bunei vecinătăți”.

El a adăugat că navele comerciale care folosesc rute necoordonate cu Iranul sau intervin asupra sistemului de urmărire al navei se expun riscului de coliziune și perturbă eforturile Iranului de a „facilita tranzitul în siguranță” prin strâmtoare.

UKMTO a anunțat că un petrolier care traversa strâmtoarea a raportat luni un incendiu, după ce un proiectil necunoscut a lovit sala motoarelor.

În două incidente separate produse marți, un petrolier a raportat că a fost lovit în timp ce ieșea din strâmtoare, dar și-a putut continua deplasarea către următorul port, iar un alt petrolier a raportat avarii structurale minore după ce a fost lovit, a precizat organizația.

Vorbind sub protecția anonimatului, înainte de anunțul Centcom despre noile lovituri, un oficial american a insistat că negociatorii SUA vor continua să acționeze cu „bună-credință” pentru găsirea unui acord final cu Iranul.

Un pas în această direcție a fost făcut luna trecută, când SUA și Iranul au convenit asupra unui memorandum de înțelegere în 14 puncte, menit să prelungească un armistițiu și să pună capăt conflictului „pe toate fronturile”.

Ca parte a acordului, Iranul și Omanul, state care se învecinează cu Strâmtoarea Ormuz, trebuie să poarte discuții cu alte state din Golf „pentru a defini viitoarea administrare și serviciile maritime” în această cale navigabilă.

În timpul conflictului, Iranul a încercat să își afirme suveranitatea asupra strâmtorii, inclusiv prin înființarea „Autorității Strâmtorii Golfului Persic”, despre care a spus că va gestiona „permisele de trecere în siguranță”.

Agenția iraniană Fars a relatat că, potrivit noului acord cu SUA, strâmtoarea ar urma să fie administrată în cele din urmă de Iran, în coordonare cu Omanul, inclusiv prin posibile „taxe de serviciu” pentru navele care tranzitează această cale navigabilă.

Premierul spaniol, Pedro Sánchez, a anunţat organizarea de alegeri generale anticipate pe 29 noiembrie
Știri internaționale 05 Octombrie 2026, 20:55

Premierul spaniol, Pedro Sánchez, a anunţat organizarea de alegeri generale anticipate pe 29 noiembrie

Premierul spaniol, Pedro Sánchez, a anunţat, luni, dizolvarea parlamentului şi organizarea de alegeri generale...

Premierul spaniol, Pedro Sánchez, a anunţat organizarea de alegeri generale anticipate pe 29 noiembrie
Viitorul buget comunitar, dezbătut în plenul Parlamentului European
Știri internaționale 05 Octombrie 2026, 08:22

Viitorul buget comunitar, dezbătut în plenul Parlamentului European

Eurodeputații vor ca bugetul pentru perioada 2028-2034 al Uniunii Europene să fie mai mare decât cel propus de Comisia...

Viitorul buget comunitar, dezbătut în plenul Parlamentului European
Cinci drone au survolat în această dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova
Știri internaționale 03 Octombrie 2026, 12:11

Cinci drone au survolat în această dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova

Mai multe localități din raioanele Ștefan Vodă, Anenii Noi, Hîncești și Căușeni au fost depistate fragmente de drone

Cinci drone au survolat în această dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova
OMS: Speranța de viață la nivel mondial, aproape de nivelurile de dinaintea pandemiei COVID-19
Știri internaționale 02 Octombrie 2026, 18:46

OMS: Speranța de viață la nivel mondial, aproape de nivelurile de dinaintea pandemiei COVID-19

Speranța de viață la nivel mondial a ajuns la 73,3 ani în anul 2023, aproape de valoarea de 73,4 ani înregistrată în 2019,...

OMS: Speranța de viață la nivel mondial, aproape de nivelurile de dinaintea pandemiei COVID-19
Franţa: protestele elevilor şi studenţilor au luat amploare şi s-au înregistrat noi violenţe
Știri internaționale 02 Octombrie 2026, 09:17

Franţa: protestele elevilor şi studenţilor au luat amploare şi s-au înregistrat noi violenţe

Sute de licee vor preda pentru o perioadă, începând de astăzi, la distanţă.

Franţa: protestele elevilor şi studenţilor au luat amploare şi s-au înregistrat noi violenţe
Rusia a lansat un atac de amploare asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Știri internaționale 01 Octombrie 2026, 09:48

Rusia a lansat un atac de amploare asupra infrastructurii energetice a Ucrainei

Cerul Kievului a fost acoperit în noaptea aceasta de fum gros, după ce Rusia a lansat unul dintre cele mai puternice...

Rusia a lansat un atac de amploare asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Acord semnat la Casa Albă privind inteligenţa artificială
Știri internaționale 30 Septembrie 2026, 12:20

Acord semnat la Casa Albă privind inteligenţa artificială

Şefii principalelor companii americane de inteligenţă artificială au acceptat, în urma unei întrevederi cu preşedintele...

Acord semnat la Casa Albă privind inteligenţa artificială
Scumpirea kerosenului ar putea dubla prețurile biletelor de avion
Știri internaționale 30 Septembrie 2026, 11:31

Scumpirea kerosenului ar putea dubla prețurile biletelor de avion

Companiile aeriene se confruntă cu dificultăţi financiare, iar Ryanair anunță că dacă prețul barilului de petrol se menține...

Scumpirea kerosenului ar putea dubla prețurile biletelor de avion

Ştiri din Muzică

Trupa The Mono Jacks se destramă

Trupa The Mono Jacks se destramă

Trupa The Mono Jacks se destramă
U2 a lansat „Silencio”, al doilea single de pe albumul „Carnaval De Luz”

U2 a lansat „Silencio”, al doilea single de pe albumul „Carnaval De Luz”

U2 a lansat „Silencio”, al doilea single de pe albumul „Carnaval De Luz”
1 octombrie - Ziua internațională a muzicii

1 octombrie - Ziua internațională a muzicii

1 octombrie - Ziua internațională a muzicii
Celine Dion, apariție surpriză la deschiderea Săptămânii Modei de la Paris

Celine Dion, apariție surpriză la deschiderea Săptămânii Modei de la Paris

Celine Dion, apariție surpriză la deschiderea Săptămânii Modei de la Paris