Sistemele de termoficare din România riscă să se oprească în ianuarie-februarie, dacă Guvernul nu intervine, avertizează administratorul
Articol de Adina Milea, 29 Octombrie 2026, 18:14
Sistemele de termoficare din România riscă să se oprească în ianuarie-februarie, dacă nu intervine Guvernul, a avertizat, astăzi, administratorul special al Colterm Timişoara, Cristian Amza.
El a declarat că problema îi afectează pe toţi producătorii de energie termică, nu doar pe cei din Timişoara, din cauza preţurilor mari la gaze şi a lipsei unor cantităţi suficiente pe piaţă. În cazul Colterm, aproape jumătate din necesar trebuie cumpărată de pe piaţa liberă şi există riscul să fie necesară reducerea livrării căldurii, spune Cristian Amza.
Cristian Amza: Luăm în calcul sau avem scenarii care prevăd limitarea sau reducerea livrării, respectiv a temperaturilor. Cred că e firesc ca orice companie care acţionează, într-un fel sau altul, într-un domeniu strategic şi important pentru o societate să aibă astfel de scenarii. Nu vrem să le punem în aplicare, dar dincolo de aceste scenarii, repet, există un risc cât se poate de real ca în luna ianuarie, februarie, cel târziu, sistemele din România să se oprească, dacă Guvernul nu intervine. Vedem peste tot discuţia legată de conflictul din Ucraina şi din zona Strâmtorii Ormuz. Vă reamintesc că Romgaz exploatează perimetre din teritoriul României. Transgaz transportă gaz pe teritoriul României. Nu există niciun motiv, altul decât cel pe care îl vom vedea când îşi vom publica bilanţurile, pentru care preţurile la gaze sunt ridicate în România, pentru furnizorii de energie termică, repet.
În opinia lui Cristian Amza, cea mai bună soluţie ar fi ca Romgaz şi Transgaz, împreună cu ANRE şi cu Ministerul Energiei, să stabilească o metodă prin care să acorde cantităţile necesare de gaz producătorilor de energie, în loc de ajutoare financiare. Ministerul Energiei dădea, însă, asigurări, la începutul lunii, că sistemele centralizate au gazul necesar pentru această iarnă.
RADOR RADIO ROMÂNIA
Citește și: Prima rectificare bugetară ar urma să fie finalizată și publicată joi













