Am intrat în Săptămâna Patimilor

În această săptămână se fac slujbe bisericeşti pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ înainte de răstignire şi învierea Lui.

Slujbele Utreniei din Săptămâna Mare se săvârşesc seara, sub formă de Denie, conform obiceiului străvechi potrivit căruia ziua începe la apusul soarelui şi se termină la apusul zilei următoare.

Săptămâna Mare: Lunea Mare

Din această zi începe Săptămâna Patimilor (Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos). Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila – este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, şi Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginţi, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însuşi, împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere şi, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâine cerească.

Tot în aceeaşi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca să convingă poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea să-şi arate puterea Sa de a pedepsi faţă de om, ci faţă de ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.
Istoria smochinului a fost aşezată aici spre a îndemna la umilinţă, după cum istoria lui Iosif a fost aşezată spre a ne înfăţişa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic.

Săptămâna Mare: Marţea Mare

Această zi ne pregăteste pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu două parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) şi parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi şi aceste două parabole, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai ales de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei.

Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom îngriji de celelalte, şi mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi ruşinaţi. Şi într-adevăr nu-i lucru mai ruşinos ca fecioria să fie biruită de bani.

Săptămâna Mare: Miercurea Mare

În această zi, se face pomenire de femeia cea păcătoasă (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea patimă.
Când Iisus s-a suit în Ierusalim şi era în casa lui Simon cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El şi a turnat pe capul Lui acel mir de mare preţ.

Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru că, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni şi tuturor fapta ei cea cu multă căldură. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toţi, dar mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros. Se gândea deci femeia că îi va vindeca boala după cum l-a vindecat şi pe acela. Şi într-adevăr Hristos a tămăduit-o dându-i iertare de păcate.

Săptămâna Mare: Joia Cinei celei de Taină

Patru lucruri mai prăznuim în această zi: spălarea picioarelor, Cina cea de taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vânzarea şi prinderea Domnului.

Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Şi-a dezbrăcat hainele şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să îl facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să le aducă aminte să nu umble după întâietăţi: “Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildă. La sfârşitul mesei aduce vorbă şi despre vânzarea Lui. După puţin timp, luând pâinea a zis: “Luaţi, mâncaţi”; la fel şi paharul, zicând: “Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).

După aceea, arătându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu până la moarte” (Matei 26, 38) şi S-a rugat în Grădina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul şi, luând câţiva soldaţi, a venit să-L prindă. A fost prins şi dus la Ana, la Caiafa, şi în cele din urmă la Pilat. Acum Petru se va lepăda de trei ori de Hristos, tăgăduind că-L cunoaşte. Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.

Săptămâna Mare: Vinerea Patimilor

În această zi, se pomenesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricosătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscător care a fost împreună cu El.

Biserica numeşte Patimile Domnului: sfinte – pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinţilor, sfinţenia însăşi; mântuitoare – pentru că ele sunt preţul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoşătoare pentru că nu poate fi ceva mai înfricoşător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa.

În această zi nu se săvârşeşte Liturghia pentru că însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărăteşti care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viaţă şi credinţa tâlharului.

Seara săvârşim denia prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

Săptămâna Mare: Sâmbăta Mare

În această sfântă zi, prăznuim îngroparea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viaţă veşnică.
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat şi dumnezeiesc Se pogoară în iad. Sufletul a fost despărţit prin moarte de trup şi l-a dat în mâinile Tatălui. Şi-a dat şi propriul Său sânge, preţ de răscumpărare pentru noi. Trupul Domnului a suferit şi despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în înţelesul unei putreziri a trupului.
După-amiază săvârsim Liturghia Sfântului Vasile unită cu vecernia. (Sursa: Pr. Sabin Vodă).

Săptămâna Mare: Învierea Domnului

Ajunşi în ziua Sfintei Învieri, Biserica ne cere: „În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm, şi să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

Să luăm aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul lor să avem putere să raspundem chemărilor Sfântului Ioan Gură de Aur: „Toţi să vă ospătaţi din ospăţul credinţei, toţi să luaţi bogăţia bunătăţii. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărăţia cea de obşte, nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de aceea, pradat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad.

Şi aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A luat trup şi de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ şi s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut şi a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ţi este moarte boldul? Unde-ţi este iadule biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu te-ai surpat.

Înviat-a Hristos şi au căzut dracii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în mormânt. Că Hristos înviind din morţi începătura celor adormiţi S-a făcut. A aceluia este slava şi stăpţnirea în vecii vecilor. Amin”.

(Sursa: www.crestinortodox.ro)