Aproape 100 de persoane, recuperate de pe munte în ultimele 24 de ore
Cele mai multe solicitări pentru intervenția de urgență a salvatorilor montani au fost primite de Salvamont Sinaia, cu 15 apeluri, urmat de Salvamont Municipiul Braşov, cu 14 apeluri.
Articol de Mihaela Chirac, 01 Martie 2026, 15:25
Salvamontiștii au recuperat aproape 100 de persoane de pe munte în ultimele 24 de ore, a anunțat duminică dimineaţă Dispeceratul Naţional Salvamont România.
Din totalul celor 53 de persoane salvate, 26 au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital, iar una a fost salvată cu ajutorul elicopterului SMURD.
Restul persoanelor recuperate au primit acordul să fie transportate cu maşinile aparţinătorilor.
În ultimele 24 de ore, Dispeceratul Naţional Salvamont a primit 88 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.
Cele mai multe solicitări pentru intervenția de urgență a salvatorilor montani au fost primite de Salvamont Sinaia, cu 15 apeluri, urmat de Salvamont Municipiul Braşov, cu 14 apeluri.












