Forţele Navale Române sărbătoresc astăzi Ziua Marinei
Peste 3500 de militari români şi străini participă la Constanţa la ceremonia militară şi la exerciţiul naval întrunit şi interinstituţional condus de Forţele Navale Române
Articol de Mihai Cojocaru, 15 August 2026, 11:07
La Constanţa au început, ceremoniile dedicate Zilei Marinei Române. Peste 3500 de militari români şi străini participă la aceste evenimente conduse de Forţele Navale Române. Potrivit corespondentului RRA Sorin Cealera, cu câteva minute înainte de ora 10:00 a sosit premierul interimar, Ilie Bolojan, care a primit onorul din partea Gărzii de Onoare, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa.
Ilie Bolojan:
''Sunt aici în semn de respect faţă de Marina Română, într-o vreme în care securitatea la graniţa de est nu mai este un fapt împlinit, într-o vreme în care navigaţia sigură prin Marea Neagră este o miză zi de zi şi nu o certitudine, dotările pe care le au la dispoziţie forţele noastre navale, curajul şi profesionalismul acestora contează mai mult ca oricând. Marina noastră nu este doar o instituţie care formează oameni şi caractere. Marina noastră este şi o promisiune, o promisiune că în aceste vremuri, oricât ar fi de tulburi apele în jurul nostru, România îşi va apăra graniţele, nu doar cele care le vedem pe hărţi, ci şi cele pe care le simţim atunci când valurile mării se sparg la ţărm. O promisiune că ne vom apăra oamenii şi investiţiile din Marea Neagră şi o promisiune că vom apăra dreptul nostru de a naviga liberi în Marea Neagră şi pe mările lumii. Sunt aici să mulţumesc tuturor celor care, veghind pe mare, ne permit nouă să dormim liniştiţi pe uscat, să le mulţumesc celor care îi susţin, familiilor acestora, constructorilor de navă, lucrătorilor portuari, să mulţumesc tuturor partenerilor noştri cu care colaborăm pentru securitatea graniţei noastre de est şi în Marea Neagră. Sunt aici să mulţumesc şi cetăţenilor din Constanţa, pentru că acest mare oraş va rămâne inima Marinei Române. La mulţi ani tuturor marinarilor noştri, la mulţi ani Marinei Române! Dumnezeu să aibă în pază România!''
Ceremonia a continuat cu ridicarea pavilionului, geacul şi Marele Pavoaz, la bordul navelor militare aflate pe mare, după care au fost trase 21 de salve de tun. Activităţile pe mare au în desfășurare, tradiţionala sosire a zeului Neptun, care va trece printr-o poartă de apă, realizată de două remorchere, iar pe faleză vor fi desfăşurate jocuri marinăreşti. Ulterior, Corveta "Contraamiral August Roman" - 261 va executa salutul de deschidere a exerciţiului. Un exerciţiu care va cuprinde secvenţe de luptă antimină, respingerea atacului aviaţiei inamice, căutare şi atac asupra submarinului inamic, respingerea unui desant maritim, combaterea migraţiei ilegale pe mare şi căutare şi salvare pe mare, exerciţiu care va putea fi adminat de aici, de pe uscat, de câteva mii de oameni care s-au strâns deja pentru a urmări şi în acest an acest exerciţiu deosebit prezentat de Marina Militară Română. Pe faleza de aici, alături de militarii români, vor defila şi detaşamente ale partenerilor aliaţi din Turcia, Spania şi SUA, a mai transmis corespondentului RRA Sorin Cealera













