Ascultă Radio România Brașov FM Live

Petrece Sărbătorile de Iarnă cu Radio România!

Rămâneţi cu Radio România să petrecem împreună Sărbătorile de Iarnă!

Petrece Sărbătorile de Iarnă cu Radio România!
Foto: AI

Articol de Anna-Martina Piukovici, 18 Decembrie 2025, 16:16

Toate posturile Radio România au pregătit, pentru sărbătorile de iarnă, programe speciale – emisiuni şi transmisiuni în direct, multă muzică, producţii ale Teatrului Naţional Radiofonic, concerte live, ştiri, reportaje, producţii independente - cadouri pregătite cu drag pentru ascultătorii noştri.

Programele Radio România Actualităţi ale acestui sfârşit de an sunt produse sub genericul “Sărbătorile ne aduc împreună. Oameni și datini”.

În zilele de Crăciun puteţi urmări ediţii speciale ale emisiunilor Vatra Luminoasă, Acasă de Crăciun, Lumina Credinţei şi nu doar acestea. Rămâneţi cu Radio România Actualităţi şi în noaptea de Revelion: Johann Pohrib, Bogdan Pavlică şi Costin Enache vor fi gazdele celor trei tronsoane ale programului nopţii dintre ani -,,Revelion în Poiana lui Johann”, mari hituri şi muzică populară şi de petrecere.

În prima zi a anului 2026, RRA transmite în direct, ca în fiecare an, Concertul de Anul Nou al Orchestrei Filarmonicii din Viena.

Radio România Cultural va proiecta, pe 18 decembrie, de la ora 20,00, pe site-ul radioromaniacultural.ro, în regim de cinema, filmul Tinerețea unui dictator, în regia lui Andy Lupu.

Pelicula spune povestea tânărului Nicolae, care vine la București unde ajunge ucenic în cizmărie. În scurt timp, este trimis la închisoare, unde îi atrage atenția lui Gheorghe Gheorghiu Dej, șeful deținuților comuniști. Eliberat, Nicolae se trezește pe străzile Bucureștiului, în plin război. Se îndrăgostește de Elena, care îl motivează și îl sprijină să urce pe scara ierarhică a comunismului.

Evenimentul are loc în zilele comemorării Revoluției Române, de la care, în 2025, se împlinesc 36 de ani, un moment de reflecție asupra istoriei recente și asupra modului în care totalitarismul a marcat destine și generații. Proiecția filmului Tinerețea unui dictator oferă publicului ocazia de a revedea, prin limbaj cinematografic, începuturile unui regim care avea să domine România timp de decenii.

Filmul a fost recompensat cu Premiul Best European Director (Cel mai bun regizor european) la London Director Awards 2022/23 Summer Edition. De asemenea, pelicula a primit trofeul pentru “Cel mai bun film de artă“ la Sherman Oaks Film Festival Los Angeles și pentru “Cea mai bună actriță în rol principal” pentru Flavia Giurgiu, la același festival.

Filmul a fost înscris și în competiția pentru “Cel mai bun film străin” la Golden Globes 2025.

Un astfel de film devine cu atât mai necesar într-un moment în care figura lui Nicolae Ceaușescu cunoaște o creștere de popularitate în rândul tinerilor, fiind esențial ca publicul să înțeleagă contextul istoric real din spatele mitologiilor recente.

Teatrul Național Radiofonic anunță premiera spectacolului radiofonic „Evadarea Tăcută”, programată pentru 22 decembrie, o dată cu profundă semnificație pentru memoria colectivă – ziua dedicată comemorării eroilor Revoluției din 1989.

Evenimentul marchează și revenirea remarcabilei actrițe Oana Pellea în studiourile Teatrului Național Radiofonic, pentru înregistrarea acestei producții regizate de Gavriil Pinte.

Bazat pe tulburătoarea lucrare autobiografică a Lenei Constante, spectacolul propune o explorare intensă a universului interior al unei supraviețuitoare a închisorilor comuniste – o poveste despre curaj, rezistență și redescoperirea libertății.

Radio România Muzical oferă ascultătorilor săi un adevărat regal artistic cu ocazia sărbătorilor de iarnă:

  • Între 20 şi 28 decembrie, începând cu ora 18:30, RRM transmite înregistrările celor 8 concerte susținute în perioada 1970-1990 de Sergiu Celibidache în România
  • Între 20 şi 26 decembrie, de la ora 11:30, puteţi asculta înregistrările concertelor din proiectul de Craciun EBU
  • Pe 20 decembrie, de la ora 13:00, concert susținut de Corul de copii Radio, iar de la ora 14 :30, RRM transmite, în premieră, colinde interpretate de Corul Academic Radio de pe discul lansat în noiembrie 2025
  • Pe 24 decembrie, de la ora 18:00, Odisee de Crăciun, emisiune dramatizată pentru Ajunul Crăciunului
  • Pe 25 decembrie, urmăriţi începând cu ora 13:00, înregistrarea concertului extraordinar susţinut de ansamblul The King's Singers la Sala Radio, în noiembrie 2025
  • În fiecare zi, începand cu ora 10:00, între 27 şi 31 decembrie, RRM transmite Discurile anului 2025
  • Între 27 și 30 decembrie, de la ora 12:00, File din istoria operetei românești, la aniversarea a 75 ani de la înființarea Teatrului de Operetă din București
  • În ultima zi a anului, urmăriți, de la ora 18:00, Opereta Liliacul de Johann Strauss-fiul
  • Revelion 2026 cu Berti Barbera, de la ora 21:00
  • Pe 1 ianuarie, de la ora 12:05, RRM transmite în direct, concertul de Anul Nou de la Viena interpretat de Orchestra Filarmonicii din Viena, dirijor Yannick Nezet Seguin
  • Jazz la RRM pe 2, 3 și 4 ianuarie, de la ora 17:30 și pe 5,6 si 7 ianuarie de la ora 14:00 - în premieră, stagiunea de jazz de la Ateneul Român

Radio România Cluj transmite în direct de la Sala Radio Cluj concertul anual de colinde Bună sara de Crăciun, în data de 18 decembrie, de la ora 18:00

La Radio România Iaşi, joi, 18 decembrie de la ora 18:00, ascultaţi un eveniment de gală - concertul de colinde susţinut de Corul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iași, dirijat de Ludovic-Marian Străjeru alături de Cvartetul „Colosseum”.

Din 1983, pentru al 42-lea an consecutiv, Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iași este gazda unui concert de colinde, capela în care are loc concertul fiind în fiecare an neîncăpătoare.

Puteți urmări video-live concertul, pe pagina de Facebook Radio Iaşi.

Radio România Reşiţa a dat startul, şi în acest an, unei noi ediții a campaniei umanitare „Muzica pentru Viață”, unul dintre cele mai importante proiecte comunitare din Caraș-Severin, dedicat strângerii de fonduri pentru construirea spitalului destinat bolnavilor de cancer.

Campania, devenită simbol al implicării civice în județ, își propune și în acest an să mobilizeze comunitatea pentru o cauză esențială: îmbunătățirea accesului la servicii medicale pentru pacienții oncologici.

Campania se va derula, în fiecare zi, până în data de 23 decembrie.

Bucureşti FM difuzează, în perioada 22-25 decembrie, de la ora 19:00, colinde de Crăciun susținute de Big Bandul Radio România.

Pe 26 decembrie, de la ora 19:00, București FM prezintă on air spectacolul propriu organizat în cadrul Târgului de Crăciun Băneasa Christmas World.

Artiștii invitați de București FM sunt reprezentanți ai noii generații din muzica românească: Zodier, Blind Date, Razi, Mario Morar, Raris & Daria Crișan, Andrei Ciocîrlan, Sabrina Stoica, Bastien, Vlad Musta, Thianna, Andi Horjea, Andreea Sicoe, Aris Nichi și studenți ai Școlii Naționale de Muzică București.

Crăciunul aduce Cântări de sărbătoare, vorbe cu har și premii speciale în Bună dimineața, Transilvania, la Radio Târgu Mureș.

Pentru al X-lea an consecutiv, emisiunea Bună dimineața, Transilvania intră în atmosfera de sărbătoare cu concerte live.

Gențiana și Radu Pol, Grupul Vocal al Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” din Tg.Mureș și Corul de Copii PNEVMA al Bisericii de Piatră din Târgu Mureș, coordonat de Cosmina Nicoară sunt protagoniștii Cântărilor de Sărbătoare din 2025.

Radio Timișoara este prezent pe scena ”Târgului de Crăciun-Timișoara”. Pe 18 decembrie Nicoleta Hrin, realizator al emisiunii în limba ucraineană, este împreuna cu grupul Veselii Ditociche, pe 19 decembrie, Sergiu Simionese (redactor Radio Timişoara) &Friends susţin un spectacol de muzică pentru toate generațiile, iar pe 21 decembrie, Eva Labadi, realizator al emisiunii pentru copii Piti Show, pune în scenă spectacolul pentru copii ”Spărgătorul de nuci”.

Urmăriţi pe site-ul Rador retrospectiva anului 2025 şi previziunile anului 2026, dar şi multe materiale proprii: Mănăstirea Voroneţ, Ignatul, Crăciuniţa, Istoria bradului de Crăciun, Biserica Naşterea Domnului Betleem, Istorie, tradiţii şi obiceiuri de Crăciun în România, Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun în lume, Sărbătoarea Naşterii Domnului, Vladimir Ghica, Tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou în România şi în lume, Mănăstirea Dragomirna, Boboteaza şi Sf Ioan, Biserica Viscri şi multe altele.

Rămâneţi cu Radio România să petrecem împreună Sărbătorile de Iarnă!

Urmăriţi-ne on air, on line pe site-urile posturilor noastre, în social media şi prin intermediului aplicaţiei Radio România (iOS și Android).

Noul cod al urbanismului a fost publicat în Monitorul Oficial
Știri din actualitate 12 August 2026, 12:51

Noul cod al urbanismului a fost publicat în Monitorul Oficial

O noutate importantă priveşte şi construcţiile-anexă aferente locuinţelor unifamiliale din mediul rural.

Noul cod al urbanismului a fost publicat în Monitorul Oficial
Aplicația e-Terra a fost repornită
Știri din actualitate 12 August 2026, 12:36

Aplicația e-Terra a fost repornită

Celelalte platforme online ale Agenției de Cadastru destinate publicului rămân oprite deocamdată și vor fi repuse în...

Aplicația e-Terra a fost repornită
O parte din Europa se pregătește pentru eclipsa totală de soare. Fenomenul se va vedea parțial și din România
Știri din actualitate 12 August 2026, 10:41

O parte din Europa se pregătește pentru eclipsa totală de soare. Fenomenul se va vedea parțial și din România

Acest fenomen astronomic rar va începe în Rusia în jurul orei 17:00 GMT, apoi va traversa emisfera nordică şi va trece peste...

O parte din Europa se pregătește pentru eclipsa totală de soare. Fenomenul se va vedea parțial și din România
MAE: Avertizare pentru românii care  intenționează să călătorească în Comunitatea Valenciană
Știri din actualitate 12 August 2026, 09:04

MAE: Avertizare pentru românii care intenționează să călătorească în Comunitatea Valenciană

A fost instituit nivelul maxim de prealertă pentru incendii forestiere.

MAE: Avertizare pentru românii care intenționează să călătorească în Comunitatea Valenciană
CCR dezbate sesizările privind Legea integrității
Știri din actualitate 12 August 2026, 08:55

CCR dezbate sesizările privind Legea integrității

Legea extinde obligația declarațiilor de avere și de interese și la persoanele aflate în relații asemănătoare celor dintre soți.

CCR dezbate sesizările privind Legea integrității
Noua serie de negocieri privind proiectul legii salarizării s-a încheiat fără niciun rezultat
Știri din actualitate 12 August 2026, 08:42

Noua serie de negocieri privind proiectul legii salarizării s-a încheiat fără niciun rezultat

Niciun rezultat şi niciun acord politic privind proiectul legii salarizării bugetarilor după o nouă serie de negocieri la...

Noua serie de negocieri privind proiectul legii salarizării s-a încheiat fără niciun rezultat
Joi începe procedura de oprire controlată a reactorului 2 al centralei de la Cernavodă
Știri din actualitate 12 August 2026, 08:26

Joi începe procedura de oprire controlată a reactorului 2 al centralei de la Cernavodă

Pentru a compensa pierderea, Ministerul Energiei a decis să scoată din rezervă grupul energetic Rovinari 4 al Complexului...

Joi începe procedura de oprire controlată a reactorului 2 al centralei de la Cernavodă
Turiști blocați în Munții Făgăraș, evacuați cu elicopterul SMURD
Știri din actualitate 11 August 2026, 18:48

Turiști blocați în Munții Făgăraș, evacuați cu elicopterul SMURD

Două persoane au fost evacuate cu elicopterul SMURD, marți, din apropierea Vârfului Moldoveanu, după ce au rămas...

Turiști blocați în Munții Făgăraș, evacuați cu elicopterul SMURD

Ştiri din Muzică

Artiștii AI vor fi etichetați pe Spotify, din septembrie

Artiștii AI vor fi etichetați pe Spotify, din septembrie

Artiștii AI vor fi etichetați pe Spotify, din septembrie
Cea de-a 11-a ediție Untold a debutat la Cluj-Napoca

Cea de-a 11-a ediție Untold a debutat la Cluj-Napoca

Cea de-a 11-a ediție Untold a debutat la Cluj-Napoca
200 de studenți cu media 10 vor primi abonamente gratuite la UNTOLD ONE

200 de studenți cu media 10 vor primi abonamente gratuite la UNTOLD ONE

200 de studenți cu media 10 vor primi abonamente gratuite la UNTOLD ONE
Ariana Grande a lansat cel de-al optulea album de studio, „petal”

Ariana Grande a lansat cel de-al optulea album de studio, „petal”

Ariana Grande a lansat cel de-al optulea album de studio, „petal”