Preşedintele Nicuşor Dan se întâlnește joi cu reprezentanţii partidelor parlamentare
Până acum, poziţiile publice ale actorilor politici nu au lăsat loc unui compromis care să facă posibilă o majoritate guvernamentală.
Articol de Mihaela Chirac, 17 Septembrie 2026, 08:44
Preşedintele Nicuşor Dan va avea joi o nouă rundă de consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de premier.
Discuţiile se vor încheia după-amiază, iar programul prevede câte 30 de minute pentru fiecare formaţiune.
Până acum, însă, poziţiile publice ale actorilor politici nu au lăsat loc unui compromis care să facă posibilă o majoritate guvernamentală, relatează Radio România Actualități.
Social-democraţii sunt primii care vor intra la consultări, cu acelaşi mandat, respectiv premier Sorin Grindeanu şi un guvern politic în jurul PSD.
„Vedem ce discuţii vor fi la Cotroceni, vedem punctul de vedere al preşedintelui României. Sigur, se va lua o decizie în forurile statutare ale partidului. Cred că în momentul de faţă trebuie să avem un guvern legitim, cu puteri depline”, a spus deputatul Florin Barbu.
Următorii aşteptaţi la discuţii sunt reprezentanţii AUR, care spun că nu vor vota un guvern din care formaţiunea nu face parte şi susţin în continuare organizarea de alegere anticipate.
PNL şi USR merg la Cotroceni cu acelaşi mandat asumat în vară alături de UDMR, propunerea comună Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier şi alternanţa la guvernare cu PSD:
„Noi am propus o alternanţă la guvernare. Dacă acea alternanţă la guvernare ar fi fost acceptată şi de Partidul Social Democrat, atunci am fi avut voturile necesare pentru învestirea a două guverne succesive până în 2028”, a precizat Ionel Bogdan, purtător de cuvânt al PNL.
USR ar putea susţine chiar şi alegerile anticipate, în cazul în care toate scenariile discutate rămân fără rezultat.
„Aşa spune Constituţia, pentru că aşa este democratic, în momentul în care Parlamentul nu poate genera o guvernare există acest mecanism care trebuie să fie activat”, a declarat Alexandru Dimitriu, deputat USR.
UDMR vine însă cu o altă variantă, cea a unui guvern de experţi, în cazul în care soluţiile propuse de PSD şi PNL nu sunt acceptate.
„Ar exista şi a treia posibilitate, undeva între cele două variante, un guvern alcătuit din funcţionari cu vechime, care au lucrat şi cu PSD şi cu PNL, care cunosc domeniul, care au autoritate, au experienţă”, susține Kelemen Hunor, liderul formaţiunii.
Discuţiile vor continua cu reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, formaţiunii SOS-România şi Partidului Oamenilor Tineri. Întâlnirile se vor încheia după prânz cu grupurile Uniţi pentru România, PACE-Întâi România şi cu parlamentarii neafiliaţi.













