Programul Noua Casă se modifică
Tinerii care au sub 35 ani vor putea veni cu avans mult mai mic pentru a-și cumpăra locuințe.
Articol de Mihaela Chirac, 28 Octombrie 2026, 10:11
Programul Noua Casă se modifică în favoarea tinerilor care au sub 35 ani, potrivit unui proiect legislativ adoptat de senatori și care va fi transmis pentru vot final deputaților.
Astfel, persoanele care nu au împlinit 35 de ani vor avea de achitat un avans de cel puțin 5%, față de 15% în prezent, din prețul de achiziție al unei locuințe de peste 70.000 de euro, dar nu mai mult de 140.000 euro, cumpărate prin Programul Noua Casă. În prezent, un avans de cel puțin 5% este prevăzut doar pentru locuințele care costă cel mult 70.000 euro.
Inițiatorii proiectului susțin că valoarea medie a creditului ipotecar depășește, în toate marile centre urbane, echivalentul a 70.000 euro, iar cei mai expuși acestei bariere sunt tinerii aflați la începutul carierei profesionale. Problema lor nu este rata lunară, ci suma necesară cu titlu de avans inițial, pe care nu apucă să o acumuleze, adaugă inițiatorii proiectului.
Spre exemplu, pentru o locuință de 140.000 euro, avansul de 15% înseamnă aproximativ 21.000 euro, în timp ce un avans de 5% ar însemna aproximativ 7.000 euro. Diferența de circa 14.000 euro este, pentru un tânăr fără economii consistente, granița dintre a accesa și a nu accesa o locuință proprie, mai arată inițiatorii.
Celelalte condiții, garanții și obligații rămân neschimbate.
Proiectul urmează să fie dezbătut și votat de Camera Deputaților, care este forul decizional.













