Ascultă Radio România Brașov FM Live

Senatul a adoptat legea ANI după reexaminarea cerută de CCR

Proiectul a fost reexaminat în Parlament în urma unor decizii ale Curţii Constituţionale.

Senatul a adoptat legea ANI după reexaminarea cerută de CCR
Foto: Arhivă / Agerpres

Articol de Marian Stoica, 26 August 2026, 19:12

Senatul a adoptat ca for decizional proiectul de lege privind integritatea, după un parcurs tensionat în legislativ. Proiectul a fost reexaminat în Parlament în urma unor decizii ale Curţii Constituţionale.

Una dintre observaţii a vizat declaraţiile de avere ale demnitarilor. Potrivit noilor prevederi, soţii şi partenerii de viaţă ai demnitarilor nu vor mai depune declaraţii de avere şi de interese, însă acestea vor fi transmise de demnitari către ANI, fără valorile exacte ale bunurilor, iar Agenţia va publica o sinteză a datelor declarate.

În textul legii, declarată constituţională, a fost menţinută şi prevederea privind sancţiunea încetării mandatului aleşilor locali în termen de 30 de zile, în caz de incompatibilitate sau conflict de interese stabilit de instanţă. Legea ANI este jalon în PNRR, cu o miză de 770 de milioane de euro.

Proiectul de lege merge la promulgare.

CITEȘTE ȘI: Peste 200 de amenzi date de Poliția Brașov, într-o singură zi, pentru abateri în trafic

Aproape două tone de produse alimentare neconforme, retrase de la consum pe litoral
Știri din actualitate 26 August 2026, 19:23

Aproape două tone de produse alimentare neconforme, retrase de la consum pe litoral

Inspectorii au mai emis 26 de ordonanțe de suspendare a activității și 19 de interzicere.

Aproape două tone de produse alimentare neconforme, retrase de la consum pe litoral
Țintă aeriană detectată în proximitatea frontierei cu România
Știri din actualitate 26 August 2026, 13:48

Țintă aeriană detectată în proximitatea frontierei cu România

Populația din nordul și estul județului Tulcea a fost avertizată prin intermediul unui mesaj Ro-Alert.

Țintă aeriană detectată în proximitatea frontierei cu România
Protest la Ministerul Muncii: Sindicatele din privat cer creșterea salariului minim
Știri din actualitate 25 August 2026, 19:53

Protest la Ministerul Muncii: Sindicatele din privat cer creșterea salariului minim

Sindicatele din sectorul privat cer majorarea salariului minim național și deblocarea dialogului social pentru încheierea...

Protest la Ministerul Muncii: Sindicatele din privat cer creșterea salariului minim
Discuţiile privind legea salarizării în sectorul public s-au încheiat fără nicio concluzie
Știri din actualitate 25 August 2026, 19:49

Discuţiile privind legea salarizării în sectorul public s-au încheiat fără nicio concluzie

Discuțiile dintre preşedintele Nicușor Dan și liderii partidelor din fosta coaliţie de guvernare s-au încheiat după...

Discuţiile privind legea salarizării în sectorul public s-au încheiat fără nicio concluzie
Aeroporturile din România vor fi dotate cu sisteme anti-dronă
Știri din actualitate 25 August 2026, 19:38

Aeroporturile din România vor fi dotate cu sisteme anti-dronă

Aeroporturile din România vor fi dotate cu sisteme anti-dronă. Consultarea de piaţă pentru această achiziţie a fost...

Aeroporturile din România vor fi dotate cu sisteme anti-dronă
Recentele incidente cu drone, în atenția Comisiei de Apărare din Senat
Știri din actualitate 25 August 2026, 19:33

Recentele incidente cu drone, în atenția Comisiei de Apărare din Senat

La întâlnirea de marți au fost prezenţi reprezentanţi ai Forţelor Navale, dar şi ai Ministerului Apărării şi de la SRI şi STS.

Recentele incidente cu drone, în atenția Comisiei de Apărare din Senat
Timbaland ajunge pentru prima dată în România, la NIBIRU
Știri din actualitate 25 August 2026, 11:39

Timbaland ajunge pentru prima dată în România, la NIBIRU

Weekendul aduce ultimul festival al sezonului la NIBIRU - RETROGRADE.

Timbaland ajunge pentru prima dată în România, la NIBIRU
Debitul Dunării va creşte în următoarele zile
Știri din actualitate 25 August 2026, 09:13

Debitul Dunării va creşte în următoarele zile

Valoarea rămâne însă mult sub media lunii august, de 3.900 de metri cubi pe secundă.

Debitul Dunării va creşte în următoarele zile

Ştiri din Muzică

Lumea întreagă îşi ia adio de la Dolly Parton. În SUA, steagurile vor fi arborate în bernă timp de o săptămână

Topurile muzicale oficiale ale Australiei nu vor include melodii AI

Artiștii AI vor fi etichetați pe Spotify, din septembrie

Cea de-a 11-a ediție Untold a debutat la Cluj-Napoca