Ascultă Radio România Brașov FM Live

Propunerea partidelor suveraniste de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis a fost respinsă

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au respins, sâmbătă, propunerea partidelor suveraniste de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, scrie RADOR.

Propunerea partidelor suveraniste de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis a fost respinsă
Foto: AGERPRES / RADOR

Articol de Mihai Cojocaru, 02 Februarie 2025, 17:00

Potrivit Agerpres, membrii Birourilor au considerat că propunerea nu a respectat procedura parlamentară, adică nu a fost depusă concomitent la conducerile celor două Camere.

Cererea de suspendare, depusă la Parlament pe 16 ianuarie, a fost semnată de 161 de parlamentari de la POT, AUR şi SOS.

Sâmbătă seara, după votul de respingere, lidera Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a apreciat că PSD, PNL şi UDMR au blocat iniţiativa de suspendare a preşedintelui pentru ca aceasta să nu ajungă la vot în plen. La rândul său, liderul AUR, George Simion, a scris pe o reţea de socializare că reprezentanţii puterii iau în derâdere procedurile parlamentare.

Potrivit Constituţiei, în cazul săvârşirii unor fapte grave, preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de cele două Camere ale Parlamentului, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, respectiv 234, după consultarea Curţii Constituţionale.

Citește și: Ziua Ursului la Zoo Brașov

Acord între România și Republica Moldova pentru o achiziție comună prin SAFE
Știri din politică 02 Noiembrie 2026, 17:11

Acord între România și Republica Moldova pentru o achiziție comună prin SAFE

„Oamenii de pe ambele maluri ale Prutului așteaptă de la guverne același lucru: să le asigurăm securitatea”, a declarat...

Acord între România și Republica Moldova pentru o achiziție comună prin SAFE
Sorin Grindeanu: "Am decis ca în două săptămâni să avem gata centralizarea propunerilor de comasări de instituţii"
Știri din politică 02 Noiembrie 2026, 17:04

Sorin Grindeanu: "Am decis ca în două săptămâni să avem gata centralizarea propunerilor de comasări de instituţii"

Conducerea PSD a stabilit luni ca în două săptămâni să fie finalizată centralizarea propunerilor de comasări de...

Sorin Grindeanu: "Am decis ca în două săptămâni să avem gata centralizarea propunerilor de comasări de instituţii"
Guvernul prelungește plafonarea accizei la motorină
Știri din politică 31 Octombrie 2026, 10:29

Guvernul prelungește plafonarea accizei la motorină

Măsura de criză pe piața produselor petroliere a fost prelungită cu încă trei luni, până la 1 februarie anul viitor

Guvernul prelungește plafonarea accizei la motorină
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile
Știri din politică 29 Octombrie 2026, 09:01

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile. Curtea de Apel Bucureşti a admis miercuri seară...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 zile
Discuții tensionate privind deficitul bugetar, care ar putea amâna momentul rectificării bugetare
Știri din politică 29 Octombrie 2026, 08:54

Discuții tensionate privind deficitul bugetar, care ar putea amâna momentul rectificării bugetare

Premierul Luca Niculescu a fost convocat în Parlament de către grupul AUR, cu sprijinul reprezentanților PSD în Biroul...

Discuții tensionate privind deficitul bugetar, care ar putea amâna momentul rectificării bugetare
Premierul Luca Niculescu a avut o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean
Știri din politică 23 Octombrie 2026, 19:55

Premierul Luca Niculescu a avut o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean

Cei doi au analizat situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, în urma recentelor atacuri asupra navelor comerciale.

Premierul Luca Niculescu a avut o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean
Ședința CSAT s-a încheiat
Știri din politică 22 Octombrie 2026, 20:05

Ședința CSAT s-a încheiat

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administrația Prezidențială....

Ședința CSAT s-a încheiat
Conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament prin emiterea ordonanţei SAFE
Știri din politică 22 Octombrie 2026, 20:01

Conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament prin emiterea ordonanţei SAFE

Curtea Constituţională a admis sesizarea formulată de Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu.

Conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament prin emiterea ordonanţei SAFE

Ştiri din Muzică

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa