ACUM:
0.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Laboratoare mobile de monitorizare a calității aerului

Publicat: vineri, 10 Ianuarie 2020 , ora 12.52
Sursa foto SRR
Sursa foto SRR

Laboratoarele mobile de monitorizare a calității aerului, pe care vrea să le cumpere municipalitatea și pe care, mai apoi, să le dea în folosință Gărzii de Mediu, vor deservi atât municipiul, cât și localitățile învecinate Brașovului.

Deocamdată, reprezentanții Primăriei Brașov au precizat că nu știu câte echipamente vor cumpăra, pentru că nu au primit un necesar, dar vor fi prevăzuți bani în bugetul pe anul acesta pentru ele. 

Pe de altă parte, primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a precizat că a cerut prefectului constituirea unui grup mixt, din care să facă parte și Agentia de Protectie a Mediului, Garda de Mediu, Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură, Direcția Agricolă.

Edilul a mai amintit că, la Brașov, calitatea aerului va mai fi o problemă, cât timp există necorelări legislative în ceea ce privește, de exemplu, combaterea poluării, așa cum este în cazul licențele firmelor care au autobuze cu care sunt transportați navetiștii și care ar trebui să aibă mașini mai puțin poluante. 

Reamintim că, în a doua jumătate a lunii decembrie, zeci de brașoveni și-au spus ofurile privind calitatea aerului în municipiul Brașov, în cadrul unei dezbateri publice.

Adina Chirvasă