ACUM:
0.00
Transilvania by night
ACUM:
0.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Și Spitalul Săcele preia cazuri Covid

Publicat: joi, 18 Iunie 2020 , ora 16.35
Sursa foto Facebook
Sursa foto Facebook

Capacitatea de spitalizare a cazurilor Covid va fi mărită cu 54 de noi locuri, la Spitalul Săcele. Asta pentru că, deja, ceea ce există în Brașov acum este aproape tot ocupat, din cauza depistării de noi cazuri de infectare cu Covid 19. Brașovul avea amenajate 313 locuri pentru internarea pacienților confirmați pozitiv cu noul coronavirus. Acestea au fost suplimentate și cu locuri de la Spitalul General CF, spital în care, până de curând, ajungeau pacienții după testarea la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, în așteptarea rezultatului.


În acest moment consider că situația este sub control. Am reușit să deschidem noi capacități de spitalizare pentru cazurile Covid pe care le identificăm. Datorită deschiderii Spitalului CFR s-au mai adăugat 55 de locuri și suntem în cursul deschiderii și spitalului din Săcele”, a spus dr. Andrea Neculau, director DSP Brașov.


Și un centru de îngrijire pentru seniori a devenit spital suport, în condițiile în care și aici au fost depistate mai multe cazuri. 25 de locuri sunt la dispozuiție în această unitate. Șefa DSP spune că trendul ascendant al infectărilor nu impune, totuși, măsuri extreme, pentru moment.


“Nu mă aștept să se oprească acest trend, dar recunosc că este o pantă blândă, nu este o pantă care ne expune la riscul să rămânem complet fără capacitate de îngrijire a pacienților. Ce mă îngrijorează cel mai mult la ora asta sunt pacienții cronici neinfectați, cu boli care se decompensează și pentru care noi ar fi trebuit să avem la ora asta spitalele redeschise. Sunt mulți oameni cu boli neglijate, la domiciliu, care nu au unde să se interneze și avem foarte puține locuri de exemplu pentru Medicina Internă, pentru operații pentru pacienți neinfectați”, a adăugat dr. Andrea Neculau.


Directorul DSP subliniază că este foarte important să respectați normele: purtați măștile corect în spații atinse, păstrați igiena mâinilor, evitați aglomerațiile, stați acasă dacă prezentați simptome și anunțați medicul.

Adina Chirvasă