ACUM:
0.00
Transilvania by night
ACUM:
0.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

A doua etapă a Campionatului Național de Raliuri este gata de start!

Publicat: joi, 16 Iulie 2020 , ora 20.11
Sursa foto- abimages.ro
Sursa foto- abimages.ro

Nu mai puțin de 70 de echipaje au confirmat prezența la Raliul Perla Harghitei Tess ce se va desfășura în 17 și 18 iulie. Din cauza pandemiei de coronavirus startul sezonului automobilistic a fost amânat și calendarul a fost scurtat. Astfel din 9 etape cate erau programate inițial au mai rămas doar șase, iar organizatorii au fost nevoiți să găsească soluții originale.

Una dintre aceste soluții o reprezintă comasarea Raliului Brașovului cu cel al Harghitei spre satisfacția piloților dar și a fanilor.

„Va fi un raliu interesant. O noutate este faptul că vor fi probe mixte, oarecum, cele cu care am fost obișnuiți la Raliul Brașovului împreună cu cele de la Raliul Harghitei, iar ăsta este un lucru pe care îl apreciez; dau un noutate Raliului și, în același timp, cred că poate fi mai spectaculos, nu doar pentru sportivi ci și pentru spectatori”, a spus Simone Tempestini, campion național en-titre.

“Evenimentele astea trebuie să aiba loc și din punct de vedere social să arătăm oamenilor că putem să ne ducem viața înainte. Bineînțeles, cu restricții, să ne protejăm, dar viața trebuie să meargă înainte, nu trebuie să fugim”, a adăugat pilotul brașovean Dan Gîrtofan

Pe lista de start sunt nu mai puțin de șapte echipaje cu un material de concurs de top care vor asigura spectacolul pe probele speciale.

Organizatorii vor transmite live pe rețele de socializare cele mai importante probe de la Brașov dar și de la Harghita.

Circulația publică va fi închisă pe drumul ce face legatura între Brașov și Poiana Brașov vineri, de la ora 13.45 până la ora 16.20 și pe tronsonul Poiana Brașov – Râșnov între orele 16.40 și 19.30. De asemenea sectorul de drum dintre Râșnov și Predeal va fi închis circulației publice vineri, între orele 14.15-17.00 și între 17.30 și 20.00.

Raliul Perla Harghitei Tess se va desfășura fără spectatori.

Răzvan Țirea