ACUM:
7.03
Bună dimineața Transilvania

Știri din Brașov Înapoi

Ziua Francofoniei, sărbătorită în avans, la Brașov, alături de ambasadorul Franței

Publicat: vineri, 19 Martie 2021 , ora 17.07

Ziua Francofoniei, stabilită în 20 martie, a fost sărbătorită în avans, la Brașov, alături de Excelența Sa, doamna ambasadoare a Franței în România, Laurence Auer. Aceasta a deschis, azi, conferința "Francofonia la Brașov - un pașaport pentru viitor", la care au participat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, autorități locale și județene, dar și elevi ai celor trei colegii brașovene care organizează bacalaureat francez. Este vorba despre Colegiile "Andrei Șaguna", "Dr. Ion Meșotă" și "Unirea".

Brașovul mai are un motiv de sărbătoare, Alianța Franceză împlinind 30 de ani. Excelența Sa, doamna Ambsador al Franței în România, Laurence Auer.

''Această aniversare pune accentul asupra misiunii foarte importante pentru viitor, aceea a educației, iar în acest context suntem acum la Universitatea Transilvania, care, împreună cu programele Erasmus, cu universitățile europene, vor avea de jucat un rol din ce în ce mai mare. Trebuie spus că sunt elevi cu bacalaureat în limba română, care merg să studieze în Franța. După Caravana studiilor pot să spun că n-am mai văzut atât de mulți tineri care s-au interesat de posibilitățile de studiu în Franța. Dar, în aceeași măsură sunt și elevi sau studenți din Franța care aleg să studieze în România. Avem aproximativ 2500 de studenți francezi care studiază în România, fiind una dintre țările cu cel mai mare număr de schimburi educaționale.'' a transmis Excelența Sa, doamna Ambsador al Franței în România, Laurence Auer.

La finalul acestei zile, E.S. ambasadoarea Franței în România, doamna Laurence Auer îi va înmâna consulului onorific Ion Ciolacu un nou mandat, în cadrul unei ceremonii oficiale.

În Brașov, mai există un Consulat Onorific al Franței, precum și un club de afaceri francofon. De asemenea, în sectorul economic, mai multe firme franceze activează pe piața brașoveană.

Ziua Internațională a Francofoniei este sărbătorită, la 20 martie, de toate cele 75 de țări membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), prin diverse manifestări culturale. Evenimentul a fost serbat pentru prima dată în 1998.
Adina Chirvasă