ACUM:
10.03
Weekend împreună (continuare)
Urmează:
11.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

10 ani de când Castelul Bran a intrat în proprietatea moștenitorilor de drept

Publicat: marți, 21 Mai 2019 , ora 15.36

În 1 iunie se împlinesc exact 10 ani de când Castelul Bran, cel mai vizitat obiectiv din județul Brașov, s-a  reîntors în proprietatea moștenitorilor Reginei Maria.

Acest moment va fi marcat cum se cuvine chiar în Ziua Copilului, când, pe lângă numeroasele evenimente dedicate celor mici, va mai dezvelit și bustul Reginei Maria, în prezența reprezentanților Castelului Reginei de la Balcic. Bustul este realizat de artista Milița Petrașcu, iar ceremonia de dezvelire va începe de la ora 12.00.

Istoria regală a Castelului Bran începe din anul 1920, când Consiliul Orășernesc Brașov i l-a donat Reginei Maria, în semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri.

La moartea reginei, în 1938, castelul a fost moștenit de către fiica sa preferată, Principesa Ileana, căsătorită cu un membru al fostei familii imperiale de Habsburg.

După 1948, Castelul Bran a fost naționalizat și a intrat în proprietatea statului român. La 18 mai 2006, după o perioadă de proceduri juridice, castelul este retrocedat legal moștenitorilor din familia de Habsburg. Cu toate acestea, statul român, prin Ministerul Culturii, îl va administra tranzitoriu și în următorii trei ani.

În 1 iunie 2009, castelul intră pe deplin în posesia moștenitorilor Principesei Ileana: arhiducele Dominic de Habsburg, arhiducesa Maria Magdalena Holzhausen și arhiducesa Elisabeta Sandhofer.

Adina Chirvasă