ACUM:
23.00
Transilvania by night
Urmează:
0.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

S-au înmulțit atacurile urșilor în gospodăriile din județ

Publicat: luni, 15 Iulie 2019 , ora 15.45
Directorul Regiei Locale a Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu

S-au înmulțit atacurile urșilor în gospodăriile din județ!

Potrivit reprezentanților autorităților locale, numărul de urși din județul Brașov este de trei ori mai mare decât cel optim. Nici la nivel național populația nu este una redusă, deoarece avem cu 70% peste numărul ideal. Din această cauză, tot mai mulți urși ajung în localități, deși locul lor este în pădure.

Prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu, a declarat: "Urșii au devenit un pericol. Vreau să mă asigur că aceștia nu vor mai ataca, nu vor mai intra în localități. Am avut săptămâna trecută, vineri, un caz la Predeal, când un urs a atacat un cetățean de 33 de ani și acum două săptămâni am avut un caz la Hârseni."

Primarul din Hârseni spune că animalele și-au făcut un obicei din căutarea hranei în gospodăriile localității și se teme că situația se va înrăutăți în momentul în care porumbul va fi bun de mâncat.

Directorul Regiei Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu, a declarat că există o soluție pe termen scurt și anume simplificarea procedurilor de recoltare a urșilor agresivi. Pe termen mediu și lung, directorul are un proiect cu fonduri europene. Este vorba despre un centru de reabilitare. Proiectul este în valoarea de aproximativ un milion de euro și durata de implementare este de doi ani și jumătate.

Sorin Țârcă