ACUM:
16.30
Jurnal Militar
Urmează:
17.00
Auto Radio
Apoi:
18.00
Auto Radio (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Expoziția "Între Promenadă și Warthe - Zona după Ziduri", de miercuri

Publicat: luni, 22 Iulie 2019 , ora 17.30

Bastioanele medievale ale curelarilor și fierarilor, bastionul Graft, Turnurile Alb și Negru, promenadele și locurile de popas în zona Dealului Warthe. Le veți descoperi altfel, în expoziția "Între Promenadă și Warthe - Zona după Ziduri", ce va fi vernisată miercuri, de la ora 13.00.

Expoziția cuprinde o colecție de panouri ce vor fi montate pe grilajele de fier ale sediului central al bibliotecii și Casei Baiulescu din Livada Poștei.

Concret, panourile conțin fotografii, dar și informații despre monumente și descriere geografică, iar organizatorii precizează că Textele sunt accesibile și constituie o pledoarie pentru istoria locală, onorarea trecutului, protecția și respectul mediului.

Concepția, documentarea și redactarea expoziției s-au făcut prin efortul bibliotecarilor, cu susținerea financiară a Consiliului Județean Brașov. Expoziția va dura pe tot parcursul anului.

Ea face parte din proiectul Amenajarea peisagistică a Dealului Warthe din municipiul Brașov, derulat de Asociația Împreună pentru Dezvoltarea comunității (AIDC), în parteneriat cu Primăria Brașov, Universitatea "Transilvania" Brașov, Biblioteca Județeană "George Barițiu" Brașov, Asociațiile Carpaterra și Amural.

Adina Chirvasă