ACUM:
11.03
Pulsul zilei
Urmează:
12.00
Radiojurnal
Apoi:
12.10
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

A început o nouă ediție a Festivalului de carte și muzică

Publicat: joi, 25 Iulie 2019 , ora 16.06

Piața Sfatului din Brașov a redevenit, pentru câteva zile, Aleea Cărții, odată cu deschiderea celei de-a 8-a ediții a Festivalului de Carte și Muzică Libris.

Ediția din acest an reunește, în centrul orașului, cele mai importante edituri, care au venit cu mii de titluri, începând de la cartea pentru copii până la carte de dezvoltare personală, beletristică, volume de specialitate.

Ca în fiecare an, oferta de carte și discuri cu muzică este completată de o agenda de evenimente. La ediția din acest an, sunt pregătite peste 50 de lansări de carte, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori.

De asemenea, pe scena din Piața Sfatului vor urca artiști artiști îndrăgiți ca: Irina Rimes, Laura Bretan și Cvartetul Gaudeamus Filarmonica Brașov, Grupul Vocal Anatoly al Operei Brașov.

Festivalul se va încheia duminică seară.

Evenimentul este organizat de Asociația Libris Cultural, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

Adina Chirvasă