ACUM:
17.00
Sens unic (continuare)
Urmează:
18.00
Sens unic (continuare)
Apoi:
19.00
Radiojurnal Radio România

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Compartimentul HIV nu se desființează, va fi integrat în compartimentul de cronici

Publicat: miercuri, 16 Octombrie 2019 , ora 12.18

Compartimentul HIV din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov nu va fi desființat, va trece în compartimentul de cronici. Precizarea a fost făcută de conducerea unității medicale, după ce au apărut informații privind o posibilă desființare.

Compartimentul HIV deservește doar pacienții internați, nu și pe cei care vin la controale de rutină și pentru eliberarea medicamentelor specifice care se prescriu zilnic în cadrul Programului Național HIV.

O desființare a unei structuri nu poate fi făcută, oricum, fără o aprobare a autorităților, începând de la Ministerul Sănătății, până la Consiliul Județean, în administrarea căruia se află unitatea medicală. Totuși, Spitalul va trece printr-o restructurare, despre care, însă, doar se discută, în acest moment, după cum a precizat managerul Spitalului, dr. Ramona Ionescu.

Vor fi menținute cabinetul de boli infecțioase HIV din ambulator, numărul de 5 paturi de spitalizare de zi. În ce privește sporul HIV, de 55%, aplicat la opt ore, acesta se va acorda proporțional cu timpul efectiv desfășurat la patul pacientului,  conform prevederilor legale în vigoare, după cum a  ai precizat managerul Ramona Ionescu.

În Compartimentul HIV lucrează 4 asistente, 3 infirmiere și 2 îngrijitoare, câte una pe tură.

În tot anul trecut au fost 152 de pacienți internați. În 2017 au fost 107 pacienți internați.

Adina Chirvasă