ACUM:
12.10
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
13.00
Buletin de știri
Apoi:
13.03
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Municipalitatea brașoveană caută alte soluții pentru închiderea gropii de gunoi de la Timiș Triaj

Publicat: miercuri, 16 Octombrie 2019 , ora 18.32

După ce a lămurit situația juridică a unei porțiuni de teren de sub fostul depozit de deșeuri de la Timiș Triaj, care a fost trecută din patrimoniul Săcelelui în cel al Brașovului, municipalitatea brașoveană caută soluții pentru închiderea lui.

“Având în vedere că sistarea depozitării a fost acum 25 de ani, considerăm că acele depozite nu mai au efect asupra mediului, în ceea ce privește apa, aerul și solul. Tocmai pentru asta, Primăria Brașov are de gând să achiziționeze și să întocmească bilanț de mediu nivelul 2, la acele rampe, ca să dovedim că acest impact nu mai există și să găsim o soluție mai ieftină de închidere a lor”, a declarat viceprimarul municipiului Brașov, Barabas Laszlo.

Anul acesta, municipalitatea brașoveană a fost așteptată să depună o cerere de finanțare pentru aceste lucrări la Administrația Fondului de Mediu, în cadrul programului privind închiderea depozitelor de deșeuri municipale neconforme. Pe atunci, însă, o parte din teren aparținea Săcelelui, iar Brașovul nu putea accesa banii până la reglementarea juridică a terenului. Prin acest program, au obținut bani pentru închiderea fostelor rampe Zărneștiul, Râșnovul, Făgărașul, Săcelele, Victoria și Codlea.

Adina Chirvasă