Arhivă : Știri din Brașov Înapoi
Halloween de groază la Castelul Bran


Cea mai așteptată petrecere de Halloween va avea loc la Castelul Bran, pe 2 noiembrie, de la ora 19:00. Evenimentul de anul acesta vine cu momente pline de groază, printre care și întâlnirea cu contele Dracula, Turul Nocturn al Castelului Bran, unde sunt așteptați și copiii, sau un show special în Tunelul Timpului.
Prețul unui bilet pentru Turul Nocturn este de 70 lei pentru adulți și 35 lei pentru copii. După tur, cei prezenți vor putea participa și la petrecerea de Halloween, organizată în cortul din Parcul Regal. Halloween Gourmet Dinner este un alt episod de groază pregătit pentru participanți.
Petrecerile din seara de Halloween vor fi completate de muzică, sunete înfricoșătoare și, exclusiv pentru unii adulți, de vodca neagră sau vinul roșu. Anul trecut, petrecerea de Hallooween de la Castelul Bran a atras 3.000 de participanți.