ACUM:
7.03
Bună dimineața Transilvania

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Este oficial! Se încheie sezonul de schi în Poiana Brașov

Publicat: joi, 20 Aprilie 2023 , ora 16.33

Autoritățile au anunțat că iubitorii sporturilor de iarnă se mai pot bucura de zăpada din partea superioară a masivului Postăvarul până în data de 23 aprilie, dată la care se încheie oficial sezonul de schi 2022 - 2023.

"Având în vedere condițiile meteo nefavorabile pentru schi, temperaturi pozitive, ploaie, acest weekend este ultimul în care se va putea schia în Poiana Brașov. În sezonul 2022-2023 încă sunt condiții bune. Pe pârtiile din partea superioară se poate coborî până la Scaunu de Șase. Se schiază pe pârtiile Doamnei, Ruia, Drumul Roșu și Lupului. Coborârea însă se face cu telegondola", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Având în vedere consistența zăpezii care diferă foarte mult pe parcursul zilei și de la zonele umbrite, unde este dură, la zonele însorite, unde stratul este moale, încetinind brusc alunecarea și solicitând articulațiile picioarelor, Serviciul Salvamont vă recomandă să schiați cu viteză redusă, să fiți pregătiți să fiți supuși unui alt regim de alunecare odată cu ieșirea în zonele însorite și să nu bruscați schiurile, pentru a reduce șocurile primite de articulații.
Nucu Jalea