ACUM:
8.10
Bună dimineața Transilvania (continuare)
Urmează:
9.00
Buletin de știri

Știri din Brașov Înapoi

A fost elaborat Programul de transport public județean de persoane realizat prin curse regulate, până în 2028

Publicat: marți, 27 Aprilie 2021 , ora 18.44
Sursa foto Consiliul Județean Brașov
Sursa foto Consiliul Județean Brașov

A fost elaborat Programul de transport public județean de persoane realizat prin curse regulate în județul Brașov, pentru  perioada 2022-2028. La bază au stat rezultatele Studiului de trafic și mobilitate efectuat pe parcursul anului 2020. Astfel, au fost identificate și evaluate fluxurile de călători și cerințele de mobilitate ale colectivităților locale, astfel încât traseele să fie actualizate și dimensionate în funcție de necesitățile de deplasare ale cetățenilor.

Pe baza Studiului au fost stabilite traseele județene principale și cele secundare, numărul de grupe de trasee județene, patru la număr, itinerariul și lungimea fiecărui traseu județean exprimat în kilometri, pe fiecare categorie de drum (național, județean, comunal).

“O grupă va trebui să fie rentabilă pentru operator și, respectiv, să nu își permită operatorul care va licita să renunțe la un traseu. Mașina trebuie să corespundă din toate punctele de vedere - de la partea tehnică, până la partea de curățenie. Conducătorul auto trebuie să aibă un comportament civilizat. În stații, trebuie puse tăblițe cu programul iar acesta trebuie respectat”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică.

Grupele care însumează 51 de trasee sunt concepute în așa fel încât să facă legătura între municipiul Brașov cu toate localitățile din județ. Urmează organizarea licitației.

“Noi vom pleca în acest demers în iunie 2021 și sperăm ca până în octombrie - noiembrie să avem încheiate contracte cu operatorii care vor adjudeca cele 4 grupe de trasee”, a adăugat Șerban Todorică.

În data de 22 martie, Consiliul Județean Brașov a lansat în dezbatere publică, pentru 30 de zile, proiectul de hotărâre privind aprobarea Programului de transport public județean de persoane, prin curse regulate în județul Brașov până în anul 2028. Ca urmare, au fost transmise 17 adrese cu recomandări, cu privire la prelungirea unor trasee, înființarea altora sau la circulația unor curse în zilele de weekend. A fost analizată oportunitatea propunerilor și cele viabile au fost incluse în proiect.

Camelia Vlad