ACUM:
8.10
Bună dimineața Transilvania (continuare)
Urmează:
9.00
Buletin de știri

Știri din Brașov Înapoi

Mieii se vând în piețe de marți. În 44 de locuri, în municipiu. Controalele în piețe, intensificate

Publicat: luni, 26 Aprilie 2021 , ora 18.20
Sursa foto arhivă
Sursa foto arhivă

De marți, producătorii de miei își pot aduce marfa în piețele din municipiu. Municipalitatea le pune la dispoziție câteva zeci de locuri în care pot să vândă, în cele 5 piețe agroalimentare.

“Serviciul Public de Piețe a stabilit, împreună cu Direcția Sanitar-Veterinară 44 de locuri, în cele 5 piețe agroalimentare, cele mai multe și unde e și cea mai mare cerere sunt în Piața Dacia, 25 de locuri, Piața, Astra, 13 locuri, mai puține sunt în Piața Bartolomeu 3, Piața Tractorul 4 locuri, Piața Star, 2 locuri. Până sâmbătă, piețele agroalimentare sunt deschise”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.

Fiecare crescător de animale trebuie să îndeplinească mai multe condiții.

,,Respectivii oieri trebuie să fie înregistrați și să aibă o exploatație, deci ei trebuie să facă dovada că cresc animalele în condiții de bunăstare și de normalitate. Mai departe, cea mai importantă problemă se refera la procedura de sacrificare care se poate efectua doar în abatoare autorizate sau în punctele temporare care funcționează până în preajma Paștelui și în judetul Brașov e vorba de 10 astfel de puncte”, a spus directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, Dorin Enache.

Cele 10 puncte se află răspândite pe întreg arealul județului, iar medicii veterinari vor verifica întreg procesul de sacrificare. Mieii se vând doar în piețele care au spații destinate acestei activități. În județul Brașov, nu se pot sacrifica miei în piețe.

„În primul rând, reglementările sau sugestiile noastre se referă la cumpărarea doar din spații autorizate care sunt reprezentate de măcelării, piețe agroalimentare, supermarketuri, deci, doar din locuri autorizate și nu din portbagaj și mai departe trebuie să observe dacă respectiva carcasă de miel este ștampilată sau nu – asta în contextul în care cumpără un miel întreg. În situația în care se cumpără marfa din măcelării sau din supermarketuri, ea se vinde tranșată și nu sunt probleme pentru că serviciile veterinare județene verifică în această perioadă absolut toate verigile comerciale sau punctele terminus, cu destinație consumator final”, a adăugat Dorin Enache.

Inspectorii sanitari veterinari vor intensifica în această săptămână controalele în piețe, pentru ca regulile să fie respectate și sănătatea cetățenilor să nu fie pusă în pericol.

Piețele se vor închide, în 1 mai, la orele 19.00. Duminică și luni, în prima și a doua zi de Paște, sunt toate închise. Apoi, de marți, se redeschid după programul sezonului cald, respectiv între 6 și 21.00, Astra și Dacia și 7 și 20.00 Star, Tractorul și Bartolomeu. Duminica se închid toate piețele la orele 16.00.

Adina Chirvasă, Sorin Țârcă