Ascultă Radio România Brașov FM Live

„It Was Just an Accident” a câştigat trofeul Palme d'Or | VIDEO

Lungmetrajul „It Was Just an Accident”, regizat de cineastul iranian Jafar Panahi, a câştigat trofeul Palme d'Or la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes

„It Was Just an Accident” a câştigat trofeul Palme d'Or | VIDEO
„It Was Just an Accident” a câştigat trofeul Palme d'Or Foto: Reuters | Manon Cruz

Articol de Răzvan Ţirea, 24 Mai 2025, 23:11

Cineastul disident iranian, Jafar Panahi, în vârstă de 64 de ani, a putut să vină la Cannes pentru prima dată după o pauză de 15 ani şi să primească în persoană acest premiu.

Noua sa peliculă examinează dilema unor foşti deţinuţi şi critică în mod direct comportamentul abuziv al forţelor de securitate din Iran, fiind totodată o reflecţie asupra justiţiei şi răzbunării în faţa arbitrariului, scrie Agerpres.

Filmul „It Was Just an Accident”, realizat în clandestinitate, este un thriller prin care regizorul Jafar Panahi critică încă o dată regimul politic de la Teheran. Alimentat în egală măsură de furie şi de umor absurd, acest lungmetraj dramatic prezintă aventurile personajului Vahid, interpretat de Vahid Mobasseri, răpitorul unui bărbat care poartă o proteză de picior şi care seamănă foarte mult cu gardianul care l-a torturat în închisoare şi i-a distrus viaţa. Vahid încearcă apoi să verifice împreună cu alţi deţinuţi dacă persoana pe care a răpit-o este într-adevăr torţionarul său.

Regizorul filmului, trimis de două ori la închisoare în Iran, ţară pe care nu avea voie să o părăsească până de curând, a promis că se va întoarce la Teheran după acest festival în pofida riscurilor de a fi supus unor noi represalii. Nimeni nu ştie ce soartă îi vor rezerva autorităţile de la Teheran după acest al 11-lea lungmetraj al său.

Totodată, Jafar Panahi a realizat pelicula „It Was Just an Accident” fără să solicite un permis de filmare din partea autorităţilor iraniene. În plus, mai multe dintre actriţele sale au încălcat legile din Iran şi au apărut în acest film fără să poarte voalul islamic.

„Cred că a sosit timpul să le cerem tuturor oamenilor, tuturor iranienilor, cu toate opiniile diferite de ale altora, oriunde în lume, în Iran sau în altă parte, îmi permit să cer un singur lucru: să lăsăm deoparte (...) toate problemele, toate diferenţele, cel mai important lucru în acest moment este ţara noastră şi este libertatea ţării noastre”, a declarat Jafar Panahi sâmbătă seară în farsi, potrivit traducerii oferite de organizatorii Festivalului de la Cannes.

Înmânându-i trofeul Palme d'Or, preşedinta juriului de la Cannes din acest an, actriţa franceză Juliette Binoche, a evocat vocaţia artiştilor „de a transforma tenebrele în iertare”.

„Arta mobilizează energia creatoare a celei mai preţioase şi mai vii părţi din noi. O forţă care transformă întunericul în iertare, speranţă şi viaţă nouă”, a declarat Juliette Binoche.

Începând din 2010, Jafar Panahi nu a putut să îşi părăsească ţara natală pentru a se deplasa la marile festivaluri cinematografice europene, ai căror organizatori i-au acordat însă numeroase recompense de mare prestigiu - două trofee Ursul de Aur la Berlin, trei premii la Cannes şi un premiu la Veneţia.

Nadia Melliti a cucerit premiul pentru interpretare feminină

Actriţa franceză Nadia Melliti, în vârstă de 23 de ani, a câştigat premiul de interpretare feminină la Cannes deşi s-a aflat la primul ei rol în cinematografie, cel din filmul „La petite derniere”, regizat de Hafsia Herzi.

Studentă la Facultatea de Sport şi remarcată la un casting, Nadia Melliti a spus că s-a „identificat mult” cu personajul ei, Fatima, o tânără musulmană de 17 ani, fiica unor imigranţi algerieni din Paris, care îşi descoperă homosexualitatea. Pelicula reprezintă o adaptare cinematografică a romanului omonim publicat de Fatima Daas în anul 2020.

Wagner Moura a câştigat premiul pentru interpretare masculină

Filmul „The Secret Agent”, regizat de cineastul brazilian Kleber Mendonça Filho, a câştigat două trofee: premiul pentru regie şi premiul pentru interpretare masculină, atribuit actorului Wagner Moura, în vârstă de 48 de ani, cunoscut în afara Braziliei după ce l-a interpretat pe traficantul de droguri Pablo Escobar în serialul „Narcos”, produs de Netflix.

Filmul „The Secret Agent” este un thriller politic cu o acţiune care se desfăşoară în oraşul Recife, Brazilia, în anii 1970.

Marele Premiu al Juriului a fost câştigat de cineastul norvegian Joachim Trier cu filmul „Sentimental Value”, o comedie cu accente dramatice despre două surori, Nora şi Agnes, care, după moartea mamei lor, vor să reia legătura cu tatăl lor, cu care nu au mai ţinut legătura.

Regizorii belgieni Jean-Pierre şi Luc Dardenne, septuagenari şi totodată unii dintre cei mai premiaţi cineaşti din istoria Festivalului de la Cannes, au câştigat un nou trofeu, Premiul pentru scenariu, care le-a fost atribuit pentru pelicula „Jeunes meres”, ce spune povestea a cinci tinere şi a copiilor lor care trăiesc într-un centru social. Cineaştii belgieni au câştigat acest premiu şi în 2008, tot cu un film social, „Le Silence de Lorna”.

„The President's Cake” a câştigat trofeul Camera d'Or

Trofeul Camera d'Or pentru cel mai bun lungmetraj de debut a fost acordat filmului „The President's Cake”, regizat de Hasan Hadi, în timp ce o menţiune specială a juriului Camera d'Or i-a fost acordată filmului „My Father's Shadow”, de Akinola Davies Jr.

Palme d'Or pentru scurtmetraj i-a revenit în acest an producţiei „I'm Glad You're Dead Now”, regizată de Tawfeek Barhom.

Discurs manifest al actorului Robert De Niro împotriva lui Donald Trump

Festivalul de la Cannes 2025 a avut o tonalitate politică. Evenimentul s-a dorit a fi un ecou al conflictelor din Orientul Mijlociu şi Ucraina şi a fost marcat de declaraţii puternice şi angajate, începând cu criticile dure adresate de actorul american Robert De Niro preşedintelui american Donald Trump în timpul ceremoniei de deschidere a festivalului. Robert De Niro şi Denzel Washington au fost recompensaţi cu trofee Palme d'Or onorifice.

Cea de-a 78-a gală de decernare a premiilor de pe Croazetă s-a desfăşurat la Palatul Festivalurilor şi Congreselor din Cannes. Maestrul de ceremonii a fost actorul francez Laurent Lafitte. Juriul competiţiei oficiale a fost prezidat de actriţa franceză Juliette Binoche.

Citeşte şi: În căutarea „Necunoscutei” potrivite pentru TSA

Muzeul de Artă Brașov lansează HerArt.ro, o platformă dedicată recuperării și promovării creației artistelor din patrimoniul cultural românesc
Știri culturale 14 Octombrie 2026, 11:23

Muzeul de Artă Brașov lansează HerArt.ro, o platformă dedicată recuperării și promovării creației artistelor din patrimoniul cultural românesc

Her Art: Platforma digitală care readuce în atenție contribuția artistelor la istoria artei românești

Muzeul de Artă Brașov lansează HerArt.ro, o platformă dedicată recuperării și promovării creației artistelor din patrimoniul cultural românesc
Cristian Mandeal deschide stagiunea 98 a Orchestrei Naționale Radio
Știri culturale 13 Octombrie 2026, 14:48

Cristian Mandeal deschide stagiunea 98 a Orchestrei Naționale Radio

Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski.

Cristian Mandeal deschide stagiunea 98 a Orchestrei Naționale Radio
Haciaturian revine după 54 de ani la Filarmonica Brașov
Știri culturale 13 Octombrie 2026, 12:20

Haciaturian revine după 54 de ani la Filarmonica Brașov

Filarmonica Brașov readuce în repertoriul său, după 54 de ani, Simfonia nr. 2 de Aram Haciaturian, într-un...

Haciaturian revine după 54 de ani la Filarmonica Brașov
Centenar John Coltrane și Miles Davis aniversat de Big Band-ul Radio România
Știri culturale 12 Octombrie 2026, 13:56

Centenar John Coltrane și Miles Davis aniversat de Big Band-ul Radio România

Printre piesele pe care le veți asculta la Sala Radio se numără titluri ca Milestones, So What, Impressions și Blue Trane.

Centenar John Coltrane și Miles Davis aniversat de Big Band-ul Radio România
Filmul românesc „Fjord”, cel mai puternic debut în Box Office
Știri culturale 12 Octombrie 2026, 10:43

Filmul românesc „Fjord”, cel mai puternic debut în Box Office

„Fjord”, de Cristian Mungiu, a înregistrat cel mai puternic debut la box office-ul nord-american, cu încasări de 124.000 de...

Filmul românesc „Fjord”, cel mai puternic debut în Box Office
Spectacolul Maestrul și Măiastra ajunge la Centrul Cultural Reduta
Știri culturale 09 Octombrie 2026, 15:49

Spectacolul Maestrul și Măiastra ajunge la Centrul Cultural Reduta

Evenimentul teatral-muzical are la bază povestea misterioasă dintre Maria Tănase și Constantin Brâncuși.

Spectacolul Maestrul și Măiastra ajunge la Centrul Cultural Reduta
Celebrul harpist Xavier de Maistre deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio
Știri culturale 08 Octombrie 2026, 23:24

Celebrul harpist Xavier de Maistre deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio

Orchestra de Cameră Radio își deschide noua stagiune cu o seară dedicată rafinamentului muzicii franceze de la cumpăna sec....

Celebrul harpist Xavier de Maistre deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio
Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Știri culturale 08 Octombrie 2026, 23:19

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Evenimentul aduce din nou pe scenă, după o absență de 8 ani, artiștii care au marcat topurile și preferințele publicului în...

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Ştiri din Muzică

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București
Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa
Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027
Trupa The Mono Jacks se destramă

Trupa The Mono Jacks se destramă

Trupa The Mono Jacks se destramă