Accident grav la Predeal | VIDEO
O femeie a murit după ce mașina pe care o conducea a intrat frontal într-un autobuz.
Articol de Anna-Martina Piukovici, 13 Noiembrie 2026, 17:53
Accident rutier grav, vineri după amiază, pe DN1, la Predeal. O femeie de 60 de ani și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un autobuz.
„Un autoturism care circula către Brașov a pătruns pe sensul opus de deplasare și a intrat frontal în autobuzul care se deplasa din sensul opus, iar circumstanțele care au dus la efectuarea acestei manevre urmează să fie lămurite în cadrul anchetei. Din nefericire, în urma impactului, conducătoarea autoturismului, o femeie de 60 de ani, din județul Covasna, care se afla singură în vehicul, a suferit leziuni incompatibile cu viața, pentru care echipajele medicale, sosite la fața locului, au declarat decesul acesteia”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă.













