Ascultă Radio România Brașov FM Live

Aproape 4.000 de seniori din municipiul Brașov și-au ridicat tichetele din cadrul campaniei „Dar din suflet”

Aproape 4.000 de seniori din municipiul Brașov și-au ridicat tichetele din cadrul campaniei „Dar din suflet”, cu ocazia sărbătorilor pascale, derulată de municipalitate. 

Aproape 4.000 de seniori din municipiul Brașov și-au ridicat tichetele din cadrul campaniei „Dar din suflet”
Foto: Arhivă / Primăria Brașov

Articol de Adina Chirvasă, 02 Aprilie 2026, 16:09

De ele beneficiază seniorii nevoiași, cu pensie de până în 2.000 de lei pe lună, cu vârsta de 63 de ani, femeile, respectiv 65 bărbații, care au domiciliul în municipiul Brașov și nu au datorii la bugetul local.

Cei îndreptățiți la aceste bonuri mai au vreme până în 9 aprilie să le ridice.

Purtătorul de cuvânt al Direcției de Asistență Socială, Monica Chelban: „Toți potențialii beneficiari care îndeplinesc criteriile de eligibilitate sunt așteptați la sediul nostru pentru a intra în posesia tichetelor valorice. Reamintim că sprijinul constă în oferirea a 20 de tichete a câte 10 lei, în total 200 de lei, bani destinați exclusiv achiziționării produselor alimentare”.

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune o cerere conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:
- actul de identitate (CI sau BI) în original;
- cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
- împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită de documente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
- actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
- Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Depunerea cererii însoțită de documentele justificative, se face concomitent cu ridicarea tichetelor. Ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).

Important – Beneficiarii care au intrat în posesia tichetelor în campaniile anterioare NU mai completează o nouă cerere ci doar se prezintă la DAS Brașov cu actul de identitate în original și cuponul de pensie din luna solicitării sau din luna anterioară pentru ridicarea tichetelor.

Programul de lucru cu publicul al Direcției de Asistență Socială Brașov este: luni, marți, miercuri, vineri între orele 08:30-15:00 și joi între orele 8.30-17.00.

Citește și: Campania #FărăDiabet ajunge în satul brașovean Măgura cu ajutorul Caravanei cu Medici

Cu sau fără partener alături în timpul nașterii?
Ştiri din Brașov 14 Octombrie 2026, 16:40

Cu sau fără partener alături în timpul nașterii?

Femeia însărcinată va avea dreptul de a alege o persoană, fie partenerul în cuplu, fie o rudă, care să-i fie alături, în...

Cu sau fără partener alături în timpul nașterii?
Digitalizare pe bani europeni
Ştiri din Brașov 14 Octombrie 2026, 16:34

Digitalizare pe bani europeni

Mai multe comune din județul Brașov vor beneficia de fonduri europene pentru digitalizarea autorităților publice locale.

Digitalizare pe bani europeni
Zece orașe din țară, între care și Brașovul, vor să devină Capitala Tineretului din România în 2028
Ştiri din Brașov 14 Octombrie 2026, 16:30

Zece orașe din țară, între care și Brașovul, vor să devină Capitala Tineretului din România în 2028

Zece orașe din țară, între care și Brașovul, vor să devină Capitala Tineretului din România în 2028, un număr record de...

Zece orașe din țară, între care și Brașovul, vor să devină Capitala Tineretului din România în 2028
Proiecte cu fonduri europene la Sâmbăta de Sus
Ştiri din Brașov 14 Octombrie 2026, 16:02

Proiecte cu fonduri europene la Sâmbăta de Sus

Peste 15 milioane de lei, dintre care mai bine de 10 milioane din fonduri europene nerambursabile, sunt banii destinați...

Proiecte cu fonduri europene la Sâmbăta de Sus
Din 15 octombrie vor fi puse în vânzare biletele pentru spectacolele Operei Brașov pentru luna noiembrie
Ştiri din Brașov 14 Octombrie 2026, 15:56

Din 15 octombrie vor fi puse în vânzare biletele pentru spectacolele Operei Brașov pentru luna noiembrie

Vești bune pentru melomani! Din 15 octombrie vor fi puse în vânzare biletele pentru spectacolele Operei Brașov pentru luna...

Din 15 octombrie vor fi puse în vânzare biletele pentru spectacolele Operei Brașov pentru luna noiembrie
Modelul Islandei de a atrage elevii spre sport, aplicat la Brașov
Ştiri din Brașov 14 Octombrie 2026, 15:23

Modelul Islandei de a atrage elevii spre sport, aplicat la Brașov

Nu este suficient să transmitem către tineri mesajul „Spune NU drogurilor!” în cadrul campaniilor de conștientizare și...

Modelul Islandei de a atrage elevii spre sport, aplicat la Brașov
Munca grea și salarii mici – joburile din asistența socială pe care nu le vrea nimeni
Ştiri din Brașov 14 Octombrie 2026, 15:20

Munca grea și salarii mici – joburile din asistența socială pe care nu le vrea nimeni

Lipsa cronică de personal de la Direcția de Asistență Socială Brașov înjumătățește serviciile sociale de care ar avea nevoie...

Munca grea și salarii mici – joburile din asistența socială pe care nu le vrea nimeni
Ministerul Apărării Naționale organizează „Ziua Armatei României în școli”
Ştiri din Brașov 14 Octombrie 2026, 15:11

Ministerul Apărării Naționale organizează „Ziua Armatei României în școli”

Ministerul Apărării Naționale organizează în perioada 14-25 octombrie 2026, cea de-a paisprezecea ediție a campaniei „Ziua...

Ministerul Apărării Naționale organizează „Ziua Armatei României în școli”

Ştiri din Muzică

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027
Trupa The Mono Jacks se destramă

Trupa The Mono Jacks se destramă

Trupa The Mono Jacks se destramă
U2 a lansat „Silencio”, al doilea single de pe albumul „Carnaval De Luz”

U2 a lansat „Silencio”, al doilea single de pe albumul „Carnaval De Luz”

U2 a lansat „Silencio”, al doilea single de pe albumul „Carnaval De Luz”
1 octombrie - Ziua internațională a muzicii

1 octombrie - Ziua internațională a muzicii

1 octombrie - Ziua internațională a muzicii