Modelul Islandei de a atrage elevii spre sport, aplicat la Brașov
Nu este suficient să transmitem către tineri mesajul „Spune NU drogurilor!” în cadrul campaniilor de conștientizare și prevenire a consumului de astfel de substanțe psihoactive. Trebuie să le și oferim alternative sănătoase la care să spună „DA!”, precum facilități pentru practicarea sportului.
Articol de Camelia Vlad, 14 Octombrie 2026, 15:23
Un model de urmat ar putea fi Islanda, care astfel a reușit scăderea consumului de dronguri, alcool și tutun în rândul adolescenților.
Este abordarea cu care prefectul județului Brașov, Cătălin Văsii, a organizat astăzi o întâlnire de lucru cu reprezentanții cluburilor din municipiul Brașov care dețin certificate de identitate sportivă, pe tema creșterii nivelului de implicare a elevilor în activități sportive.
Prefectul Cătălin Văsii: „Am considerat că acest proiect poate fi completat foarte bine de altul, care să își propună atragerea elevilor către activitățile sportive, pentru a-i îndepărta de anumite adicții periculoase. Am plecat de la exemplul Islandei, care a reușit scăderea spectaculoasă a consumului alarmant de droguri, alcool și tutun în rândul adolescenților printr-o strategie de prevenție bazată pe practicarea sportului, transformând astfel radical mediul social al acestora. Cred că nu este suficient să transmitem către tineri mesajul «Spune nu drogurilor!», ci trebuie să le și oferim o alternativă sănătoasă la care să spună «da!». Iar sportul reprezintă în mod clar o asemenea alternativă”.
La întâlnire au participat, de asemenea, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean și Brașov. Astfel, s-a convenit ca, după analizarea propunerilor și a soluțiilor prezentate în ședința de astăzi, să fie elaborat un protocol de parteneriat în baza căruia cluburile sportive să își poată promova activitățile în unitățile de învățământ preuniversitar.
Citește și: Munca grea și salarii mici – joburile din asistența socială pe care nu le vrea nimeni













