Ascultă Radio România Brașov FM Live

August, luna cu cele mai multe intervenții Salvamont

Salvamont Brașov le reamintește turiștilor să nu pornească pe munte fără echipament adecvat.

August, luna cu cele mai multe intervenții Salvamont
Luna cu cele mai multe intervenții Salvamont / Foto: Salvamont Brașov

Articol de Nucu Jalea, 05 Septembrie 2025, 13:39

Luna august este luna în care, la nivel național, salvamontiștii înregistrează cele mai multe solicitări.

Dominată de perioada vacanțelor și a concediilor, această lună a adus un număr mare de persoane în zona montană.

Brașovul nu a făcut excepție, fiind o destinație aleasă de mulți turiști și practicanți ai activităților cu specific montan. În acest context, s-a înregistrat și cel mai mare număr de evenimente din sezonul cald, Serviciul Public Local Salvamont Brașov fiind solicitat să intervină în 29 de cazuri, totalizând 32 de persoane care s-au accidentat sau care au necesitat evacuare din mediul montan.

16 dintre persoanele care au suferit accidentări au fost predate echipajelor medicale SAJ/SMURD, în vederea transportului către unitățile spitalicești, pentru investigații suplimentare de specialitate.

Principala cauză care a dus la accidentarea amatorilor de drumeții a fost lipsa echipamentului adecvat, în special a unor încălțări dedicate, care să le asigure aderența necesară.

Salvamont Brașov le reamintește turiștilor să nu pornească pe munte fără echipament adecvat, să evite traseele nemarcate sau peste nivelul propriu de pregătire și să se informeze din timp despre trasee și condițiile meteo.

Utilizarea aplicațiilor Salvamont și Apel 112 este, de asemenea, recomandată pentru siguranță și localizare rapidă în caz de urgență.

O parcare devine zonă verde în Ghimbav
Ştiri din Brașov 28 Octombrie 2026, 15:25

O parcare devine zonă verde în Ghimbav

Un proiect de peste 15 milioane de lei care urmează să se deruleze în Ghimbav a primit finanțare nerambursabilă de 12...

O parcare devine zonă verde în Ghimbav
8 milioane de lei pentru restaurarea a 10 troițe din Șchei
Ştiri din Brașov 28 Octombrie 2026, 15:16

8 milioane de lei pentru restaurarea a 10 troițe din Șchei

Peste 8 milioane de lei este dispusă să plătească municipalitatea brașoveană pentru restaurarea a 10 troițe din Șchei, banii...

8 milioane de lei pentru restaurarea a 10 troițe din Șchei
„Brașov, oraşul (in)vizibil”, o zi offline la Muzeul de Artă
Ştiri din Brașov 28 Octombrie 2026, 14:39

„Brașov, oraşul (in)vizibil”, o zi offline la Muzeul de Artă

În 1 noiembrie, trăiește o zi offline la Muzeul de Artă, în „Brașov, oraşul (in)vizibil”!

„Brașov, oraşul (in)vizibil”, o zi offline la Muzeul de Artă
Săptămâna Comediei, la a 13-a ediție
Ştiri din Brașov 28 Octombrie 2026, 14:34

Săptămâna Comediei, la a 13-a ediție

Șapte spectacole prezentate în premieră de teatre din țară, alături de două reprezentații gratuite pentru copii și un...

Săptămâna Comediei, la a 13-a ediție
Sterilizări gratuite pentru câini și pisici, la Părău
Ştiri din Brașov 28 Octombrie 2026, 14:14

Sterilizări gratuite pentru câini și pisici, la Părău

Locuitorii din Făgăraș și împrejurimi își pot steriliza gratuit câinii și pisicile, la jumătatea lunii...

Sterilizări gratuite pentru câini și pisici, la Părău
Șomajul, în scădere la Brașov
Ştiri din Brașov 28 Octombrie 2026, 14:04

Șomajul, în scădere la Brașov

Șomajul a scăzut semnificativ în luna septembrie, în județul nostru. Potrivit cifrelor oferite de Agenția...

Șomajul, în scădere la Brașov
Pietonii care traversează neregulamentar, luați în vizor de oamenii legii
Ştiri din Brașov 28 Octombrie 2026, 13:58

Pietonii care traversează neregulamentar, luați în vizor de oamenii legii

Polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale și conducătorilor auto care au fost depistați încălcând diferite normele ale...

Pietonii care traversează neregulamentar, luați în vizor de oamenii legii
Șofer fugit de la locul accidentului | VIDEO
Ştiri din Brașov 28 Octombrie 2026, 13:27

Șofer fugit de la locul accidentului | VIDEO

Șoferul a fost identificat de polițiști în județul Cluj și sancționat contravențional.

Șofer fugit de la locul accidentului | VIDEO

Ştiri din Muzică

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial
„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București

„Legacy - A Pink Floyd Show”, pe 3 iunie 2027, la București
Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa

Celine Dion are o păpuşă Barbie după chipul şi asemănarea sa
Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027

Electric Castle va avea loc între 15 şi 18 iulie 2027