În Spania, cel puţin 68 de oameni şi-au pierdut viaţa într-un tragic accident feroviar
Ancheta, în acest moment, continuă și se așteaptă găsirea cutiei negre.
Articol de Mihai Cojocaru, 28 Octombrie 2026, 19:37
Cel puţin 68 de oameni şi-au pierdut viaţa în Spania, după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit pe linia care leagă capitala, Madrid, de regiunea Andaluzia din sudul ţării, scrie Radio Româia Actualități.
Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului.
Potrivit ministrului spaniol al Transporturilor, cel mai probabil a fost vorba despre o eroare umană combinată cu o defecţiune tehnică.
Trenul AVE, cel alb, este cel mai avariat. Sunt vagoane răsturnate, atât din partea din față, cât și din partea din spate.
Sunt macarale și alte utilaje grele care lucrează și acum, foarte multe ambulanțe și multe echipaje de pompieri.
Din informațiile oficiale, se știe că sunt încă persoane prinse în vagoanele răsturnate. Și celălalt tren este grav avariat.
Vagoanele din spate sunt răsturnate peste șină. Anchetatorii spun că cei mai mulți morți sunt din primul vagon al trenului AVE și din ultimul al celui OUIGO.
Până acum, ancheta arată că a fost o defecțiune tehnică cu 25 de minute înainte de accident.
Conform protocolului, toate trenurile pe un tronson de 65 de kilometri au fost oprite, în total șase garnituri.
Încă nu se știe de ce unul dintre trenuri a primit acceptul să repornească. Avea, conform declarațiilor ministrului Transporturilor, cel puțin 200 de kilometri la oră.
A lovit din plin celălalt tren, care se afla oprit pe aceeași linie. Ancheta, în acest moment, continuă și se așteaptă găsirea cutiei negre.
Citește și: Nivel de alertă teroristă ridicat în Serbia













