Centura Făgărașului, deschisă circulației
Noua centură a Făgărașului are aproape 6 km și va reduce traficul greu din oraș.

Articol de Anna-Martina Piukovici, 31 Iulie 2025, 16:09
Varianta de ocolire a Făgărașului a fost deschisă oficial joi, 31 iulie, după recepția finală a lucrărilor.
“Centura Făgărașului are o lungime de 5,9 km, câte o bandă pe sens, trei intersecții giratorii, două poduri noi și panouri antifonice. Varianta va prelua, în special, traficul greu care tranzita până acum municipiul Făgăraș”, au transmis au transmis reprezentanții DRDP Brașov.
Recepția finală a lucrărilor la Varianta de ocolire a municipiului Făgăraș a avut loc în prezența reprezentanților administrațiilor locale și județene și ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).