Ascultă Radio România Brașov FM Live

„Talciocul copiilor pentru copii”, la a patra ediție

Copii de toate vârstele sunt invitați să se transforme, pentru o zi, în vânzători, cumpărători, organizatori de evenimente și agenți de marketing, la „Talciocul copiilor pentru copii”.

„Talciocul copiilor pentru copii”, la a patra ediție

Articol de Camelia Vlad, 13 Noiembrie 2025, 16:25

Evenimentul, ajuns la a patra ediție la Brașov, organizat în 15 noiembrie la Centrul de dezvoltare Personală „Floarea Minții”, este un exercițiu de educație financiară pentru cei mici.

Astfel, copiii aduc la vânzare obiecte pe care nu le mai folosesc dar care ar putea fi utile altora, își amenajează standurile, fixează prețurile la produse, își fac reclamă și negociază cu cumpărătorii, tot copii.

Scopul acțiunii este ca, prin experiențe practice, cei mici să învețe noțiuni din domeniul financiar precum investiția, reciclarea, cheltuiala, economisirea și donația.

„La edițiile anterioare, copiii au învățat să-și folosească resursele, au păstrat mai bine hainele și jucăriile și cărțile, pentru că știau că au un loc în care să le poată valorifica. Au învățat să doneze, au donat și obiecte, dar au și cumpărat ei între ei. Au făcut cumpărături și au înțeles că pot cumpăra cu bani mai puțini aceleași lucruri pe care le pot cumpăra și din magazin. Desigur dacă sunt bine păstrate. Unele jocuri, cum sunt puzzle-urile sau jocurile video sau jucăriile de pluș”, a declarat inițiatorul proiectului, Mihaela Nistorică.

De asemenea, copiii au învățat arta negocierii. Astfel, dacă și-au dorit lucruri de la alți copii și nu au avut bani, au apelat la troc. De asemenea, nu puține obiecte au fost donate de micuți pentru a fi folosite la tombole cu premii. Toate acestea fără intervenția adulților, doar sub supravegherea lor.

Citește și: Poiana Brașov, în topul preferințelor turiștilor de 1 Decembrie

Autobuzele de pe linia 24 vor circula pe un traseu mai scurt
Ştiri din Brașov 11 Noiembrie 2026, 18:47

Autobuzele de pe linia 24 vor circula pe un traseu mai scurt

Atenție, brașoveni!

Autobuzele de pe linia 24 vor circula pe un traseu mai scurt
Municipalitatea, clarificări despre aplicația de parcări de reședință
Ştiri din Brașov 11 Noiembrie 2026, 16:34

Municipalitatea, clarificări despre aplicația de parcări de reședință

Dacă vreți să vă actualizați datele în aplicația de parcări de reședință, ați încărcat documentele și la final se afișează...

Municipalitatea, clarificări despre aplicația de parcări de reședință
Bărbat din Codlea, reținut după ce și-ar fi distrus brățara electronică de monitorizare
Ştiri din Brașov 11 Noiembrie 2026, 16:18

Bărbat din Codlea, reținut după ce și-ar fi distrus brățara electronică de monitorizare

Suspectul este acuzat că și-a agresat concubina.

Bărbat din Codlea, reținut după ce și-ar fi distrus brățara electronică de monitorizare
Razie a Poliției Rutiere pe strada Hărmanului: amenzi de peste 9.000 de lei și un permis reținut
Ştiri din Brașov 11 Noiembrie 2026, 15:51

Razie a Poliției Rutiere pe strada Hărmanului: amenzi de peste 9.000 de lei și un permis reținut

Polițiștii rutieri din Brașov au desfășurat o acțiune de control pe strada Hărmanului, pentru depistarea șoferilor care nu...

Razie a Poliției Rutiere pe strada Hărmanului: amenzi de peste 9.000 de lei și un permis reținut
Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția cere ajutorul populației
Ştiri din Brașov 11 Noiembrie 2026, 15:42

Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția cere ajutorul populației

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov desfășoară verificări pentru găsirea unui bărbat...

Bărbat de 85 de ani, dispărut din Poiana Mărului. Poliția cere ajutorul populației
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Ştiri din Brașov 11 Noiembrie 2026, 15:23

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Aproape o treime din eroii căzuți în Irak și Afganistan au fost militari ai Brigăzii 2 Vânători de Munte...

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații
Ziua Internațională a Educatorilor din Grădini Zoologice și Acvarii
Ştiri din Brașov 11 Noiembrie 2026, 14:14

Ziua Internațională a Educatorilor din Grădini Zoologice și Acvarii

Grădina Zoologică Brașov organizează activități educative de Ziua Internațională a Educatorilor din Grădini Zoologice și...

Ziua Internațională a Educatorilor din Grădini Zoologice și Acvarii
Nici jumătate dintre posturile de director și director adjunct scoase la concurs nu vor fi ocupate
Ştiri din Brașov 11 Noiembrie 2026, 14:06

Nici jumătate dintre posturile de director și director adjunct scoase la concurs nu vor fi ocupate

101 candidați pentru funcțiile de director și director adjunct au promovat a treia etapă de concurs, în județul Brașov....

Nici jumătate dintre posturile de director și director adjunct scoase la concurs nu vor fi ocupate

Ştiri din Muzică

Voltaj a lansat piesa emoționantă „Orice zi, Crăciun”

Alternosfera ajunge la Brașov în decembrie pentru lansarea single-ului „Drumuri cu cruci”

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial