Ascultă Radio România Brașov FM Live

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

FOTO: Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”

Articol de Nucu Jalea, 11 Noiembrie 2026, 15:23

Aproape o treime din eroii căzuți în Irak și Afganistan au fost militari ai Brigăzii 2 Vânători de Munte Sarmizegetusa, iar pentru a cinsti cum se cuvine acești bravi ostași a fost organizat și în Brașov un ceremonial militar și religios.

În perioada 1996-2022, România a pierdut 31 de militari în misiunile executate în teatrele de operații, iar alți peste 200 au fost răniți.

Sublocotenent Jăgăte Ioana-Mihaela, ofiter cu informarea și relațiile publice din cadrul Brigăzii 2 Vânători de Munte:

Cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, am organizat o ceremonie militară și religioasă dedicată militarilor care au participat la misiuni în străinătate. Această zi reprezintă un moment de recunoștință față de curajul, profesionalismul și sacrificiile militarilor români, care au servit în teatrele de operații. Totodată, este un prilej de a cinsti memoria celor care și-au pierdut viața în îndeplinirea misiunilor și de a ne exprima respectul față de veteranii care, prin experiența și devotamentul lor, reprezintă un exemplu pentru generațiile actuale de militari.

Alegerea datei de 11 noiembrie poartă o profundă încărcătură istorică și emoțională.

Pe plan internațional, aceasta marchează intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistițiului dintre Puterile Antantei și Germania, actul care a pus capăt Primului Război Mondial și a creat premisele istorice pentru realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Semnificația acestei zile pentru Armata României este legată și de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul Iosif Silviu Fogarași, primul militar român decedat în teatrul de operații din Afganistan

Primăria Brașov pregătește exproprierile pentru parcarea subterană din Centrul Civic
Ştiri din Brașov 11 Noiembrie 2026, 12:47

Primăria Brașov pregătește exproprierile pentru parcarea subterană din Centrul Civic

12.000 de lei plătește municipalitatea brașoveană pentru un contract din care vor reieși terenurile ce trebuie expropriate...

Primăria Brașov pregătește exproprierile pentru parcarea subterană din Centrul Civic
Brașovenii amână cumpărarea primei locuințe
Ştiri din Brașov 11 Noiembrie 2026, 11:02

Brașovenii amână cumpărarea primei locuințe

Prețurile locuințelor reprezintă una dintre principalele provocări pentru cumpărători.

Brașovenii amână cumpărarea primei locuințe
Tânăr de 19 ani, găsit fără viață la marginea unei păduri din Codlea
Ştiri din Brașov 11 Noiembrie 2026, 10:14

Tânăr de 19 ani, găsit fără viață la marginea unei păduri din Codlea

Actualizare 12.45: Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov face publice următoarele informații: “Pe rolul...

Tânăr de 19 ani, găsit fără viață la marginea unei păduri din Codlea
Un bebeluș de 3 luni, mort în urma unui accident pe DN13
Ştiri din Brașov 11 Noiembrie 2026, 08:29

Un bebeluș de 3 luni, mort în urma unui accident pe DN13

Accident rutier grav, marți seara, pe DN13, în zona Hanul din Ardeal. În urma coliziunii dintre un autoturism și...

Un bebeluș de 3 luni, mort în urma unui accident pe DN13
Municipalitatea va dezvolta o replică a zonei centrale a orașului, bazată pe tehnologia Digital Twin
Ştiri din Brașov 10 Noiembrie 2026, 18:24

Municipalitatea va dezvolta o replică a zonei centrale a orașului, bazată pe tehnologia Digital Twin

„Geamănul digital” al unei părți din municipiul Brașov ar putea schimba modul în care sunt luate deciziile pentru oraș.

Municipalitatea va dezvolta o replică a zonei centrale a orașului, bazată pe tehnologia Digital Twin
„Vinerea verde” s-ar putea extinde și în Săcele
Ştiri din Brașov 10 Noiembrie 2026, 16:29

„Vinerea verde” s-ar putea extinde și în Săcele

„Vinerea verde” s-ar putea extinde și în Săcele, începând din decembrie.

„Vinerea verde” s-ar putea extinde și în Săcele
Expoziția „Fragmentarium. Mărturii din lut, timp și foc”, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului
Ştiri din Brașov 10 Noiembrie 2026, 16:26

Expoziția „Fragmentarium. Mărturii din lut, timp și foc”, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului

O parte din colecția de cahle, din secolele XVII-XIX, din patrimoniul Muzeului de Etnografie va fi prezentată brașovenilor,...

Expoziția „Fragmentarium. Mărturii din lut, timp și foc”, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului
ChamberUp 2026 - Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră pentru Studenți, la Brașov
Ştiri din Brașov 10 Noiembrie 2026, 16:22

ChamberUp 2026 - Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră pentru Studenți, la Brașov

50 de tineri muzicieni, din trei țări, vor susține, timp de patru seri, recitaluri la noua Sală Auditorium a Facultății de...

ChamberUp 2026 - Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră pentru Studenți, la Brașov

Ştiri din Muzică

Voltaj a lansat piesa emoționantă „Orice zi, Crăciun”

Voltaj a lansat piesa emoționantă „Orice zi, Crăciun”

Voltaj a lansat piesa emoționantă „Orice zi, Crăciun”
Alternosfera ajunge la Brașov în decembrie pentru lansarea single-ului „Drumuri cu cruci”

Alternosfera ajunge la Brașov în decembrie pentru lansarea single-ului „Drumuri cu cruci”

Alternosfera ajunge la Brașov în decembrie pentru lansarea single-ului „Drumuri cu cruci”
Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026

Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026
U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial

U2 a lansat single-ul „The Greatest Show on Earth” și anunță un turneu mondial