ACUM:
0.00
Transilvania by night
ACUM:
0.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

OFICIAL Astăzi s-a încheiat sezonul de schi și în Poiana Brașov

Publicat: joi, 19 Martie 2020 , ora 20.10

În sezonul de schi din Poiana Brașov 2019-2020 au fost înregistrate 1.543.968 de treceri prin turnichete, astfel la 31 decembrie, ziua în care s-a deschis sezonul de schi au fost numerate 25.581 de treceri prin turnichete. În ianuarie - 713.367 de treceri, în februarie 677.689 de treceri iar în perioada 1-18 martie au fost înregistrate 127.331 de treceri.

Numărul mai mic de treceri, comparativ cu anii trecuți când am avut peste 2 milioane, a avut drept cauze principale lipsa de precipitații și temperaturile ridicate din luna decembrie, lipsa vacanței intersemestriale și apariția pandemiei de coronavirus.

Ce se arăta un sezon cu un număr record de treceri prin turnichete a ajuns să fie unul dintre cele mai slabe sezoane de schi din Poiana Brașov, din cauza pandemiei. În acest moment majoritatea hotelurilor din Poiană sunt închise mai ales că de astăzi sezonul oficial de schi s-a terminat și nici una din instalațiile pe cablu nu funcționează.

Nucu Jalea