ACUM:
0.00
Transilvania by night
ACUM:
0.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Gările din Brașov și calea ferată, modernizate

Publicat: vineri, 19 Iunie 2020 , ora 16.53
Sursa foto arhivă
Sursa foto arhivă

Directorul general al CFR SA, Ioan Pintea, a anunțat că va renova atât Gara Brașov, cât și Gara Bartolomeu, dar și două tronsoane de cale ferată dintre Brașov și Sighișoara. Fost director al Regionalei de Căi Ferate Brașov, Ioan Pintea cunoaște foarte bine problemele de infrastructură din această zonă și încearcă sa le rezolve:


„Tronsoanele marginale care sunt și cele mai mari, Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, ele se află în execuție, sunt date ordinele de începere, de săptămâna viitoare constructorii încep faza de demontare a infrastructurii și bineînțeles de execuție a lucrărilor de bază”, a spus Ioan Pintea.



Lucrările la toate cele trei tronsoane de cale ferată dintre Brașov și Sighișoara sunt în valoare de peste 1,2 miliarde euro, astfel că vorbim despre cea mai mare investiție de infrastructură care se derulează în România. Pe lângă această cale ferată, CFR SA va executa și o cale ferată care va face legătura între aeroport și căile ferate din jur. Astfel, Brașovul va fi al doilea aeroport legat prin cale ferată, după Otopeni.


„La Gara Brașov sunt două lucrări de investiții pe care le-am abordat în regie proprie, unul este legat de amenajarea platformei și a zonei din fața stației, de la Poștă până la podul de pe 13 Decembrie, vom da o altă față zonei Gării și, bineînțeles, este modernizarea Gării”, a adăugat Ioan Pintea.


Modernizarea Garii Brașov ar putea costa aproximativ 4 milioane de euro, iar Ioan Pintea spune că și Gara Bartolomeu va fi modernizată. 

Sorin Țârcă