ACUM:
0.00
Transilvania by night
ACUM:
0.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Absolvenții de gimnaziu cu cerințe educaționale se înscriu la liceu din 30 iunie, pe locuri speciale

Publicat: duminică, 21 Iunie 2020 , ora 20.08
Sursa foto arhivă
Sursa foto arhivă

Absolvenții de gimnaziu cu cerințe educaționale speciale - CES, din școlile speciale și cele de masă, se pot înscrie la liceu pe locuri distincte. Înscrierile se vor face în perioada 30 iunie – 5 iulie.

Ordinul care reglementează acordarea acestor locuri distincte, a fost emis de Ministerul Educației. Pe 6 iulie va avea loc repartizarea, de către Comisia de admitere județeană a candidaților cu CES.


Totodată, elevii cu cerințe educaționale speciale pot participa la etapa de repartizare computerizată din data de 10 iulie. De asemenea, elevii cu CES din învățământul special și de masă, absolvenți ai claselor a VIII-a, se pot înscrie la etapa a doua de repartizare pe locurile distinct alocate acestora, în perioada 30 iulie–3 august.


Elevii cu CES care, din anumite motive, nu au avut posibilitatea să participe la Evaluarea Națională și care totuși doresc să susțină probele, în perioada 22 – 26 iunie, se pot înscrie la etapa specială de evaluare națională.


Înscrierea se realizează în baza Certificatului de orientare școlară și profesională a elevului.

Adina Chirvasă