ACUM:
10.00
De 10 ori România
Urmează:
11.00
Buletin de știri
Apoi:
11.05
Pulsul zilei

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Unirea Principatelor Române, marcată online

Publicat: duminică, 24 Ianuarie 2021 , ora 10.50
Sursa foto: SRR
Sursa foto: SRR
8 documente legate de domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, dar și un tablou ce-l reprezintă pe domnitor. Sunt lucrurile pe care le puteți descoperi pe pagina de facebook a Muzeului Casa Mureșenilor, care marchează astfel momentul Unirii Principatelor Române. Doar online. Tabloul de la Muzeul Casa Mureșenilor îl înfățișează pe domnitor altfel decât îl știm din manuale. Se presupune că ar aparține pictorului brașovean Mișu Popp.

Date istorice, documente și mărturii arată că domnitorul Unirii, Cuza vodă, a fost oaspete al Brașovului, înainte și după 1859, a ajutat școlile românești din Brașov, iar în drumul exilului de la Viena, tot prin Brașov a trecut. Prin reprezentanții familiei Mureșenilor, Brașovul a avut o legătură strânsă cu făuritorii Unirii de la 1859. Se pare că Iacob Mureșianu ar fi avut și o corespondență cu domnitorul Unirii, în limba franceză. Însă, corespondența nu s-a păstrat. Dar, în Arhiva Mureșenilor s-au păstrat totuși câteva documente speciale.

Muzeul Casa Mureșenilor mai prezintă și 5 pagini de ziar, de la începutul secolului trecut, în care se vorbea despre Cuza și însemnătatea domniei lui.

Unirea Principatelor Române, de la 5/ 24 ianuarie 1859, este, în fapt, începutul de drum pentru unirea tuturor românilor din provinciile istorice, ce avea să se împlinească în următorul secol. Însă, acest act a deschis și drumul modernizării Principatelor Române, prin reformele înfăptuite de Cuza, în doar 7 ani de domnie.

Tot dedicat acestui eveniment istoric, cei interesați pot urmări, tot pe pagina de facebook, un concert înregistrat în Muzeul Casa Mureșenilor și oferit de Remus Ștefănescu, de la Colegiul Național de Arte "Dinu Lipatti" din București.
Adina Chirvasă