ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Beclean și Șoarș, localitățile cu cea mai mare rată de infectare din județul Brașov

Publicat: sâmbătă, 30 Ianuarie 2021 , ora 16.45
Sursa foto: Radio Romania International
Sursa foto: Radio Romania International

Autoritățile sanitare au anunțat astăzi 125 de noi infectări cu virusul Covid-19 în județul Brașov, rata de infectare fiind de 2,13 la 1.000 de locuitori în 14 zile. Astfel, numărul total al brașovenilor confirmați cu această infecție a ajuns la 28.729, de la începutul epidemiei până în prezent.

La acest moment, cea mai mare rată de infectare, de 6,25, este înregistrată în comuna Beclean. În acest top negativ, pe locul al II-lea se află comuna Șoarș, cu incidența de 4.29. Urmează localitățile Prejmer, Codlea, Sâmbăta de Sus și Ghimbav, cu incidențe de peste 3 la mia de locuitori în 14 zile.

Municipiul Brașov are o rată de infectare de 2.80, în timp ce în 8 localități din județ, incidența este zero. Acestea din urmă sunt: Bunești, Crizbav, Fundata, Hoghiz, Homorod, Ormeniș, Ticușu și Ungra.

Camelia Vlad