ACUM:
10.00
De 10 ori România
Urmează:
11.00
Buletin de știri
Apoi:
11.05
Pulsul zilei

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Cu ursu', pe ritmuri americane

Publicat: miercuri, 15 Decembrie 2021 , ora 12.27
Sursa foto: Radio România Brașov FM
Sursa foto: Radio România Brașov FM
Cu ursu', pe ritmuri americane. Nici tradițiile românești nu mai sunt ceea ce erau. Spre exemplu, acum este la modă să răspândești spiritul sărbătorilor playback, cu ajutorul tehnologiei moderne... o boxă. Totuși, unii urători nu fac rabat de la interpretarea vocală LIVE așa că își iau costumele de ursari pe ei și pleacă pe străzile Brașovului să vestească venirea sărbătorilor. Un singur detaliu au omis. Strigăturile lor sunt pe ritmurile armatei americane sau, cel mult, pe cele ale marilor galerii de fotbal de pe stadioane. Dovada interpretării "inedite" o aveți chiar în ambianța atașată acestui material.

Deși probabil nu ritmul i-a deranjat, ci mai degrabă zgomotul, câțiva locuitori brașoveni au făcut plângere la Poliția Locală, care i-a sancționat pe colindători, pentru "ocuparea spațiului public", cu o amendă în valoare de 400 lei. Poate că mai potrivită ar fi fost o amendă pentru "rele tratamente aplicate tradiției", întrucât grupul de colindători continuă să bată orașul de la un capăt la altul cu același repertoriu.

Sorin Țîrcă