ACUM:
0.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Numărul persoanelor decedate în România după infectarea cu coronavirus a ajuns la 923

Publicat: vineri, 8 Mai 2020 , ora 19.51

25 de decese a raportat Grupul de Comunicare Strategică în această seară, cu precizarea că cifra mare se datorează unor schimbări ale sistemului de raportare, fapt care a dus la identificarea unui număr de decese neraportate.

Astfel, este vorba despre persoane între 32 și 84 de ani care au murit în perioada 31 martie – 8 mai la diverse spitale din țară. Majoritatea pacienților decedați sufereau de boli preexistente grave.

Numărul persoanelor care și-au pierdut viața în țara noastră după infectarea cu Covid-19 se ridică la 923, de la debutul pandemiei de coronavirus.


Radio România Brașov FM