Au fost gasite 74 articole pentru sarbatoare

A fost spectacolul prin care teatrul brașovean a marcat opt decenii de existență, iar la ceas aniversar, pe scenă au fost...

Cu ocazia ”Zilei Internaționale a Râsului”, Grădina Zoologică Brașov organizează joi, 11 iunie, între...

În 17 iunie, de la ora 19.00, iubitorii de teatru sunt așteptați la Gala Dramatic 80. Aceasta marchează 80 de ani de...

Ziua Copilului a fost marcată pentru prima dată în anul 1925, după Conferința Mondială pentru Bunăstarea Copiilor desfășurată...

Anual, pe 30 mai, este celebrată Ziua Mondială a Leilor de Mare, o inițiativă dedicată conștientizării importanței...

Creștinii ortodocși sărbătoresc joi Înălțarea Domnului și Ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena. Tot astăzi, în România...

Ziua Eroilor este celebrată anual odată cu sărbătoarea creștină a Înălțării Domnului, la 40 de zile de le Sfintele Paști.

Evenimentele dedicate celor 45 de ani de la primul zbor în spațiu al unui român au ajuns și la Brașov. O...

Vineri, 8 mai, între orele 10:00 și 16:00, Grădina Zoologică Brașov ne invită să sărbătorim „Ziua...

Sfârșitul de săptămână aduce în Piața Sfatului din Brașov ”Ziua Europei”. Brașovul devine,...

În data de 25 aprilie se sărbătorește Ziua Mondială a Pinguinului, ocazie cu care Grădina Zoologică Brașov invită...

Creștinii îl sărbătoresc joi pe Sfântul Gheorghe, martir din secolul al IV-lea, patronul spiritual al Forțelor...

Prin Învierea Domnului se crede că, timp de o săptămână, porţile Raiului se deschid pentru sufletele reţinute în prinsoarea...

În această seară, în bisericile ortodoxe și greco-catolice are loc Denia Prohodului Domnului.

Buna Vestire este sărbătoarea așteptată în fiecare an cu bucurie de creștini. În data de 25 martie sărbătorim...

8 martie marchează Ziua Internațională a Femeii, o sărbătoare dedicată recunoașterii și celebrării femeilor din întreaga lume.

De Dragobete, băieţii şi fetele se întâlnesc pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor ce se „logodesc”.

Colegiul Grigore Moisil din Brașov este în sărbătoare! La 120 de ani de la nașterea patronului spiritual și 87 de ani...

Grădina Zoologică Brașov organizează duminică, 1 februarie, începând cu ora 11:00, evenimentul „Ziua...

Comunitatea „meșotistă” va fi în sărbătoare, la finalul acestei luni, atunci când va marca 157 de ani de excelență în...

În 2026 se marchează 81 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

A doua zi de Crăciun, sărbătorită pe 26 decembrie, este o continuare a bucuriei și tradițiilor specifice sărbătorii Nașterii...

Cea de-a doua zi de Crăciun are o semnificație deosebită pentru creștinii ortodocși. Pe 26 decembrie, sărbătoresc una dintre...

În mediul rural, Ajunul Crăciunului este însoțit de numeroase tradiții și obiceiuri vechi, transmise din...

Înțelegere, iubire și respect. Sunt necesare pentru a ajunge la jumătate de secol de trai împreună, ne-au spus...

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, cinstit pentru generozitatea sa, are loc anual pe 6 decembrie, când aproape 800.000 de români...

Creştinii îl sărbătoresc la data de 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al României.

Rămâneți cu Radio România. Suntem pretutindeni împreună cu românii care sărbătoresc Ziua Națională!

Înființat în 1990, Clubul Olimpic Brașov aniversează 35 de ani de activitate neîntreruptă. Cu acest prilej,...

Aproximativ 1.300.000 de români îşi serbează onomastica.

Sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, Orchestra Națională Radio prezintă concertul aniversar devenit o tradiție a...

Instituția a împlint 140 de ani de la înființare, ocazie cu care a organizat o festivitate în Aula Sergiu...

Mediul marin a fost sărbătorit la munte! Pinguinii, leii de mare și focile de la Grădina Zoologică Brașov au fost vizitați de...

Ziua poartă numele popular de Sfânta Marie Mică.

Duminică, 31 august, este marcată Ziua Limbii Române, o sărbătoare instituită prin lege în 2013, celebrată prin manifestări...

Grădina Zoologică Brașov invită publicul larg să ia parte la activitățile speciale dedicate Zilei Internaționale a...

În acest sfârșit de săptămână, Cetatea Hărman se va transforma într-un tărâm medieval, la...

Radio România Reșița a împlinit 29 de ani de emisie neîntreruptă!

Duminică, 10 august, între orele 10:00 – 16:00, Grădina Zoologică Brașov sărbătorește Ziua Mondială a...

Evenimentul se va desfășura între orele 10:00 – 18:00 și va include activități educative și distractive pentru toate vârstele.

Marți, 29 iulie, Grădina Zoologică Brașov sărbătorește Ziua Internațională a Tigrului, ocazie cu care îi invită pe...

Rusaliile marchează începutul Bisericii creștine și sunt însoțite în România de numeroase tradiții, ritualuri și superstiții...

Trei zile de sărbătoare la Muzeul de Artă Brașov, la 35 de ani de la înființare.

La 21 mai, bisericile creștine îi prăznuiesc pe Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin...

Aliaţii occidentali sărbătoresc, astăzi, Ziua Victoriei în Europa, marcând 80 de ani de când Germania...

Credincioșii iau apă sfințită de la biserică pentru a o bea sau pentru a stropi locuințele, considerând că aduce sănătate și...

Cu ocazia Zilei Mondiale a Pinguinului, în data de 25 aprilie, între orele 11:00-16:00, Grădina Zoologică...

Supranumit "Purtătorul de biruinţă", Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai venerați sfinți din...

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima săptămână a Postului Paştilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până în Ziua de Paşti.

Florin, Crina, Narcisa, Delia, Florentina și nu numai, toți vor primi duminică mesaje cu felicitări de Florii. Pe...

Ziua Internațională a Femeii are rădăcini adânci în lupta femeilor pentru drepturi egale cu bărbații și emanciparea acestora.