Ascultă Radio România Brașov FM Live

775 de brașoveni au solicitat, până acum, ajutorul de încălzire

Dintre aceștia, puțin peste 600 sunt solicitări din partea consumatorilor vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței gaze naturale.

775 de brașoveni au solicitat, până acum, ajutorul de încălzire
Sursa foto: arhivă / romaniaregional.ro

17 Noiembrie 2023, 09:31

Dintre aceștia, puțin peste 600 sunt solicitări din partea consumatorilor vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței gaze naturale.

Cereri pot fi depuse în continuare la Direcția de Asistență Socială, dar reprezentanții instituției reamintesc că acestea trebuie depuse până în 20 noiembrie, pentru a beneficia de această prestație începând cu data de 1 noiembrie.

Cererile depuse din data de 21 noiembrie vor conduce la acordarea ajutorului începând cu data de 1 decembrie.

Ajutoarele pentru încălzire şi suplimentul pentru energie se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure.

Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Formularele pot fi ridicate:

de la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov din str. Panselelor nr. 23;

de la Centrul de Informare pentru Cetățeni din cadrul Primăriei municipiului Brașov, Bdul. Eroilor, nr. 8;

descărcate accesând link-ul http://www.dasbv.ro/prestatii-si-beneficii-sociale/ajutoare-pentru-incalzirea-locuintei/

Cererile se depun:

-fie personal la sediul din str. Panselelor, nr. 23 în timpul programului de lucru: luni, marți, miercuri,vineri între orele 08:30-15:00 cu pauză de dezinfecție 11.30-12.00 joi între orele 8.30-17.00 cu pauze de dezinfecție 11.30-12.00 și 14.30-15.00;

-fie pe email dasbv@dasbv.ro.

Pentru reducerea timpului de așteptare există inclusiv posibilitatea de programare online accesând https://dasbrasov.programero.ro/.

Ajutoarele pentru încălzire şi suplimentul pentru energie se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure. Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinţei, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat prin raportare la venituri, este:

Între 250 lei - 25 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței gaze naturale;

Între 500 lei – 50 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței energie electrică;

Între 320 lei – 32 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței combustibili solizi şi/sau petrolieri;

Procent cuprins între 10-100% din valoarea consumului lunar pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței energie termică în sistem centralizat.

Cuantumul suplimentului pentru energie, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat prin raportare la venituri, este:

a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;

  b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;

  c) 10lei/lună pentru consumul de energie termică;

  d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri

De pe site-ul Direcției de Asistență Socială Brașov, accesând link-ul http://www.dasbv.ro/prestatii-si-beneficii-sociale/ajutoare-pentru-incalzirea-locuintei/ pot fi obținute informații despre:

• Cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinţei;

Actele necesare în vederea obţinerii ajutorului pentru încălzirea locuinţei;

Bunuri care exclud acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei

Important:

Actele necesare sunt obligatorii, neprezentarea unuia dintre acestea conducând la imposibilitatea stabilirii dreptului cuvenit.

Telefon de contact 0723 661208 sau 0368 469995, interior 841.


Din gunoi adunat în piețele publice, îngrășământ în doar 24 de ore
Ştiri din Brașov 15 Septembrie 2026, 16:26

Din gunoi adunat în piețele publice, îngrășământ în doar 24 de ore

Din gunoi adunat în piețele publice, îngrășământ în doar 24 de ore. Acest lucru este posibil pentru deșeurile biodegradabile,...

Din gunoi adunat în piețele publice, îngrășământ în doar 24 de ore
BAC27.com, aplicația pe care elevii o pot folosi pentru a învăța cu adevărat operele literare din programa pentru Bacalaureat 2027
Ştiri din Brașov 15 Septembrie 2026, 15:36

BAC27.com, aplicația pe care elevii o pot folosi pentru a învăța cu adevărat operele literare din programa pentru Bacalaureat 2027

Aplicația fost creată de un absolvent al Colegiului Național „Dr. Ioan Meșotă”, stabilit în prezent în Elveția.

BAC27.com, aplicația pe care elevii o pot folosi pentru a învăța cu adevărat operele literare din programa pentru Bacalaureat 2027
Eveniment pentru orientare vocațională pentru liceeni, la Reduta
Ştiri din Brașov 15 Septembrie 2026, 15:27

Eveniment pentru orientare vocațională pentru liceeni, la Reduta

Centrul Cultural „Reduta” Brașov lansează, în luna septembrie, „One Day Career” - Talent. Traseu. Carieră.

Eveniment pentru orientare vocațională pentru liceeni, la Reduta
„O scrisoare pierdută”, la Brașov
Ştiri din Brașov 15 Septembrie 2026, 13:30

„O scrisoare pierdută”, la Brașov

Minute în șir au fost aplaudați, luni seară, actorii Teatrului Act, care au prezentat pe scena de la „Sică Alexandrescu”...

„O scrisoare pierdută”, la Brașov
Percheziții pentru înșelăciune
Ştiri din Brașov 15 Septembrie 2026, 12:38

Percheziții pentru înșelăciune

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe...

Percheziții pentru înșelăciune
Percheziții la capelă
Ştiri din Brașov 15 Septembrie 2026, 12:35

Percheziții la capelă

Polițiștii brașoveni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, pun în...

Percheziții la capelă
Părinții de la o școală din Brașov: „cerem măsuri, nu explicații”. De unde pornește solicitarea
Ştiri din Brașov 15 Septembrie 2026, 11:46

Părinții de la o școală din Brașov: „cerem măsuri, nu explicații”. De unde pornește solicitarea

Revoltă a unor părinți de la Școala 25! Aceștia susțin, într-un mesaj trimis doar în scris redacției, că...

Părinții de la o școală din Brașov: „cerem măsuri, nu explicații”. De unde pornește solicitarea
Reîncepe seria recitalurilor la Opera Braşov
Ştiri din Brașov 15 Septembrie 2026, 10:07

Reîncepe seria recitalurilor la Opera Braşov

Reîncepe seria recitalurilor la Opera Braşov! Joia aceasta, la ora 17:00, în Foaierul instituţiei va fi...

Reîncepe seria recitalurilor la Opera Braşov

Ştiri din Muzică

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027

Oasis a anunţat un nou turneu internaţional în 2027
Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie

Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie

Beyonce împlinește 45 de ani pe 4 septembrie
Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”

Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”

Miley Cyrus a lansat noul single „Bass Persuades”
Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani

Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani

Cântăreaţa de jazz Cassandra Wilson a murit, la 70 de ani